Aici gresesti.

Aseaza.te jos..cu incredere.si plangi pana simti ca ai terminat toate lacrimile.

Apoi sa vezi hotarare.forta.incredere in fiinta ta.

Si nu reprima vorbele..zii cu voce tare cand nu te aude nimeni.dar nu mai fa scenarii in minte ta.

Pana maine nu mai ai nimic.garantez.

Rym, tu cu raspunsul tau, mi-ai creeat golul ala de emotie in stomac.. si mai mai ca-mi licareau si mie ochii in lacrimi! Despre asta vorbeam si mai sus, astea sunt momentele cand stii ca nu-i degeaba. Eu incerc sa nu ma plang, desi vreau uneori sa o fac, nu pot. Imi pun mereu problema celor cu probleme mai mari decat ale mele si ma gandesc la energia negativa pe care a-si rasfrange-o asupra lor. Pentru ca mie asa mi se intampla, cand stiu de necazul altuia... ma cuprinde o stare de neliniste, nu dorm noaptea gandindu-ma la solutii, uneori imi creez discutii in minte despre cum as putea sa pun problema fata de persoana in cauza si ce-as putea sa ii spun mai bun si mai frumos ca sa aline... pe mine nu ma deranjeaza, insa sunt constienta ca unii numai de necazurile mele n-au nevoie pe langa ale lor. Am invatat totusi ca sprijinul vine de unde nu te astepti... si eu am invatat in timp sa n-am asteptari prea mari de la nimeni, scutindu-ma astfel de prea multe dezamagiri.. mi-a ajuns una si buna:)

Alina, capul sus! Suntem alaturi de tine!

Eu pot sa zic ca fac parte din categoria optimistilor incurabili. Indiferent de situatie, vad partea plina a paharului. Asta nu-nseamna ca n-am fost bolnava niciodata sau ca n-am fost depresata. Dimpotriva! Dar, cumva, am reusit sa-mi revin de fiecare data. Fie cu pastile / medici / operatii, fie prin fortele proprii, sau impinsa de la spate de prieteni.

La fel ca Alina, nu fac parte din nici o tabara. Va citesc si-ncerc sa inteleg punctul de vedere al fiecarei persoane. Poate suna ciudat, dar uneori sunt de acord cu ce zice cineva, dar alteori nu. Asa mi-s eu, mai dusa....

Rym, am facut si asta:) si continui sa o fac, am plans pana nu m-am putut ridica de jos si apoi asa ce m-am scuturat si ce frumos stralucea soarele:) Mi-e draga fiinta asta mica a mea, ca ii e gandul la mine si ma iubeste tot asa de mult cum il iubesc si eu... si ca uneori ma face sa rad pana la lacrimi, alteori imi dau lacrimile tot de bucurie ca-i mandria mea cea mai mare si in el am investit toata afectiunea si aia de parinte si aia care-am nutrit-o de copil, la randul meu si care n-a fost fructificata.

Una peste alta, sunt un om puternic, sunt un prieten bun, sunt un om de baza... si asta imi da putere sa merg mai departe si sa caut binele din tot. Eu nu zic ca-s pesimista si zic uneori ca mi-e bolnav optimismul:))

Va pup cu drag! Cu mare drag! Pe toate! Lapona kiss and hug!

Mi.e bolnav optimismul.frumos spus..

 

Dar pana maine sa nu mai fie nimeni si nimic bolnav.

O seara buna...

Alina, fata frumoasa si cu suflet mare, m-a emotionat ce ai scris. Sunt sigura ca ai sa reusesti in tot ce-ti doresti, esti tenace si sensibila.

Poate suna ciudat, dar uneori sunt de acord cu ce zice cineva, dar alteori nu. Asa mi-s eu, mai dusa....

haha, mai bine ca mine...Cateodata nu sunt de acord nici cu mine insami.

Poate suna ciudat, dar uneori sunt de acord cu ce zice cineva, dar alteori nu. Asa mi-s eu, mai dusa....

haha, mai bine ca mine...Cateodata nu sunt de acord nici cu mine insami.

Eh, mai rar, dar am si momente din astea!

 

Pe de alta parte, nu te astepta ca psihoterapeutul sa fie o persoana comoda, care sa nu te puna deloc in situatii provocatoare, ba chiar dimpotriva. Trebuie sa privesti terapia ca pe un travaliu la capatul caruia vei deveni persoana pe care ti-o doresti, eliberata de frici, fobii, complexe, intr-un cuvint eliberata de acei "demoni".

 

Asta mi-a adus aminte de spovedanie

 

Carmella, te rog sa scrii ce vrei tu aici, daca e despre psihoterapie . Pe mine ma intereseaza subiectul.

Una peste alta, sunt un om puternic, sunt un prieten bun, sunt un om de baza... si asta imi da putere sa merg mai departe si sa caut binele din tot. Eu nu zic ca-s pesimista si zic uneori ca mi-e bolnav optimismul:))

Esti om puternic si bun Alina Si asa cum gasesti puterea sa te scoti din depresie, o sa gasesti puterea sa-ti gasesti un drum care sa-ti faca bine optimismul

Avem atat de multa putere in sufletul si mintea noastra, doar un pic de curaj sa luam viata in cele doua maini si sa luptam pentru dreptul nostru la fericire.

Si noi suntem aici - virtual e drept, dar gandul bun circula repede si fara de vize!

Poate suna ciudat, dar uneori sunt de acord cu ce zice cineva, dar alteori nu. Asa mi-s eu, mai dusa....

haha, mai bine ca mine...Cateodata nu sunt de acord nici cu mine insami.

Eh, mai rar, dar am si momente din astea!

Fara grija ca nu sunteti singurele care aveti discutii in contradictoriu cu voi insiva

Am zis sa zambiti si voi alaturi de mine

Frumos! Imi place poezia, imi place Sorescu.

 

Si mie îmi place poezia (Uma ), îmi place Sorescu si îmi place de voi! De toate! Si cred ca de fapt dupa linie___________________ credem în aceleasi valori

 

Asa e ! Si chiar daca nu suntem de acord...suntem de acord sa nu fim de acord -traducere aproximativa a expresiei "we agree to disagree" -adica ne respectam opinia

Uma, si eu am vrut sa zambim putin.

poate preferati varianta asta

 

Frumoasa vocea avea Moatzo

Lori, imi pare rau, la mine nu merge linkul, nu vad nimic.

 

Dar am inteles ideea ta. Lazarev e doar un escroc care vrea sa ne tina in intunericul necunoasterii.

 

Am pus textul lui din 2 motive: de dragul discutiei (din vorba in vorba se nasc ideile) si pentru ca eu, acum 2 ani, ce am citit la el m-a pus pe ganduri. Recunosc, nu era despre boli, ci despre relatiile de cuplu. Si nu am citit un articol doar, ci tot ce am gasit pe net, in rom si engleza. Recunosc ca nu m-au interesat parerile altora despre el, nu mi-am pus intrebarea daca e escroc sau nu pentru ca omu' nu cerea nimic de la mine, nu ma inscria intr-o secta sau chestii din astea. In general ma incred in intuitia mea si in faptul ca sunt cat de cat educata.

 

Acum o sa spuneti, cine nu se cearta! Toata lumea. Numai ca noi deja trecusem la profesionisti. Ne spalam rufele in public, ne certam din orice, unde apucam. Ne-am certat si in biserica, de Florii. Eu cu flori in brate si cu gura mare, el cu copiii si la fel de intepat. Toata lumea se uita la noi ca la circ, slujba trecuse pe planul 2.

 

Devenise prea mult, ma saturasem de atata tensiune. Bineinteles, s-a pus problema divortului, a terapiei de cuplu, a mediatorului-prieten...Am intors problema pe toate partile, adica am facut eforturi sa rezolva cumva situatia.

 

Si cand am citit din Lazarev (putea sa fie orice alt bioenergetician banuiesc, nu vreau sa dau prea mult credit tipului) am simtit o liniste. Intelegeam ce spune si eram de acord. Mi-a schimbat foarte mult optica si schimbarea a aparut.

 

Si ca sa fiu sigura ca vremurile alea nu se mai intorc, adun mental toata perioada aia neagra cu toate starile ei urate si le pun intr-o cutie mare si imi promit sa nu mai intru acolo niciodata.

Mi-a schimbat foarte mult optica si schimbarea a aparut.

Pana la urma conteaza ca te-a ajutat pe tine!

 

Am o amica buna care in momentele dificile, ia o carte, o deschide si citeste ce e pe pagina respectiva - mi-a marturisit ca de multe ori au ajutat-o pasaje luate la intamplare - eu cred ca ea de fapt stie raspunsul la intrebare si ce scrie in carte conteaza mai putin..dar e modul ei de a constientiza rezolvarea.

 

Relatiile interumane sunt dificile si mai ales cand stai in casa cu un om, zi de zi, noapte de noapte...de multe ori iti proiectezi nemultumirile si frustrarile personale asupra lui (ei), uiti bucata buna din voi si vezi doar supararea... si mai arunca in vartej si o emigrare cu problemele inerente...

 

Principalul este ca ti-ai regasit echilibru, ca ai vazut ce poti face tu sa schimbi situatia si bine ca e bine

Am o matusa care se da in vant dupa chestii din astea spirituale, mi-a dat si mie niste carti sa le citesc, eu le-am citit, dar din multe chestii bune, nu contest, pe care le-am citit, una singura mi-a ramas adanc infipta in cap, pentru ca la cateva zile dupa ce am citit-o am vazut un film despre un mare scriitor si zicea el " nu e ciudat cum o carte pare te gaseste pe tine?! ai vazut-o de multe ori, dar te-ai apucat s-o citesti abia acum cand ai nevoie de mesajul ei!".

Despre asta pot depune marturie, uneori cartile te gasesc, asa ca prietena ta, Uma, poate stie ce face cand simte sa deschida o carte, de ce aia nu alta??

Poate are nevoie de pozitivarea mesajului, de concretizarea lui

Asa e cafeluta

De cand incerc sa trec pe aici sa raspund Moatzei si nu reusesc, dar asa cum ziceau anterior mai multe fete e foarte greu sa ai cea mai mica pretentie de a fi clar, cu atat mai putin erudit pe domeniul spiritual si prin urmare e greu sa-ti exprimi convingerile spirituale concis, iar ca sa dezbati/combati cu argumente logice pe acest teren e dificil nevoie mare, daca nu chiar imposibil. Cel putin in cazul meu, pe masura ce mai citesc sau intalnesc oameni cu care discut anumite aspecte imi mai schimb crezurile spirituale.

Cand e vorba despre convingeri spirituale, cred ca fiecare dintre noi are o anumita viziune proprie, ca urmare a bagajului de cunostinte acumulate si experientelor traite, mai putin habotnicii crestini as spune ... dar posibil sa ma insel si despre asta ... who knows?

Am o prietena foarte evlavioasa si erudita pe teme de ortodoxie si crestinism. Ador discutiile cu ea, dar de multe ori o incui cu intrebari care ar necesita argumente logice. Pe mine luati-ma va rog ca pe un copil care se intreaba "de ce...", multe de ce -uri.

 

Inainte de a raspunde Moatzei o sa incep cu o introducere mai stufoasa, sperand sa imi gasesc cuvinte clare si concise. Una peste alta, infruntarea suferintei e bine de facut pe doua cai: medicala si spirituala.

 

Cum sunt fun Hippocrate o sa incep cu un citat: "Medicul trateaza dar numai Dumnezeu vindeca" – Hippocrate, parintele medicinei.

 

Postul meu in mod categoric nu reprezinta o dezavuare a cercetarilor medicale, sau o instigare de a renunta la administrarea medicatiei curente sau ceva similar. E un post pentru suflet si din potriva in cazul unei boli cred ca trebuie sa actionam prin toate mijloacele medical (alopat, homeopat), naturist si spiritual. Te va vindeca probabil cel in care crezi mai mult. Sa adminstrezi pastile alopate, pentru un diagnostic pus corect si un tratament genial e simplu - inghiti hapurile si gata treaba. Sa actionezi pe cale spirituala este mai dificil, pentru ca trebuie sa iti aduni gandurile, sa iti golesti mintea, sa te concentrezi si sa faci mai multe exercitii de acest gen pe zi.

 

Banuiesc ca ne punem cu totii frecvent intrebari existentiale, cum ar fi si cele legate de faptul ca in ciuda progresului medicinei, bolnavii se inmultesc si, mai mult decat atat, apar boli noi, unele incurabile.

 

E lesne de remarcat ca pentru unii dintre noi, oamenii, viata de pe pamant pare a fi sau este doar o vale a plangerii, o suferinta continua, insa pentru altii viata pare a fi sau chiar este doar o vale a fericirii, o placere continua. Si observand acestea e imposibil sa nu incepem sa analizam, sa ne punem intrebari.

Dar de ce am fost creat? De ce sufar? Ce am facut sa merit sa mi se intample x si y lucru? Cum imi pot ameliora suferinta? Sunt doar cateva intrebari dintre cele mai frecvente pe care ni le autoadresam. Exista o explicatie!

 

Marea majoritate dintre noi ne intrebam: de ce am fost creat? Pentru chin, boala, suferinta, sau pentru bunastare, sanatate si fericire? Se epuizeaza rostul existentei mele aici pe pamant, in aceasta viata?

 

Asa cum preciza si Boni scopul suferintei mele, nu este neaparat o pedeapsa, ci mai degraba o atentionare, indicatia ca sunt pe un drum gresit, ca fac ceva contra legilor de echilibru ale naturii, gandind, spunand sau actionand gresit. Este de fapt o lectie de viata, o "tema" pe care daca sunt un elev silitor o rezolv fara sa imi pun problema ca as putea face altminteri, in timp ce daca sunt un elev lenes injur profesorul ca in loc sa fiu acum cu prietenii pe maidan sa bat mingea trebuie sa imi bat capul cu culegerea de exercitii in fata. Tratarea unei boli si indepartarea suferintei, tine mult de atitudinea cu care privesc o problema.

 

In opinia mea SUFERINTA fiecaruia dintre noi are cel puțin una dintre cele 3 cauze principale universale, si anume: greseala spirituala (abaterea de la legile echilibrului universal), stresul si alimentatia eronata/dezordonata.

 

Desi suntem zilnic bombardati cu informatii darviniste de tipul: tu esti o forma evoluata a maimutei, sau un rezultat a evolutiei vietii pe pamant. Bullshit! Ei bine eu cred ca DD ne-a creat, sau general vorbind cred intr-o forta universala care a creat viata, omul, apa, muntii, soarele, cerul, planetele, sistemele solare, toate lucrurile pozitive (vazute si nevazute), precum si ordinea in care sunt toate din acest univers. Ca acesta forta univerrsala o numim Doamne Doamne, Budha, Alah sau in alt mod ... si ca o vedem sub forma de zeu, de isus, de inger, de oricum am vizualiza noi pe creatorul universal, ideea centrala ramane aceeasi.

Multe persoane de formatie stiintifica/tehnica sunt atei. Nu am nimic impotriva, fiecare e liber sa creada sau nu in ce doreste si ce ii face bine, in ceea ce ii ofera explicatii logice la intrebarile existentiale pe care banuiesc ca inevitabil cu totii ni le punem. D.p. meu d.v. un lucru este clar: eu nu ma trag din maimuta! Minunatiile naturii, cat si multitudinea de minuni intalmplate de-a lungul timpurilor demonstreaza existenta lui DD si echilibrul/ordinea pe care acesta l-a stabilit in tot si in toate.

Si nici nu cred ca odata ce trupul e inert si mortul dus la groapa sufletul si constiinta ta zac si ele pe fundul unui mormant. Si eu cred, ca si Boni, ca sufletul nostru traieste si retraieste si bantuie si face si desface ... povestea e lunga ...

 

 

Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa, insa nu pentru a suferi, pentru a avea parte de durere sau orice alta neplacere trupeasca sau sufleteasca, ci pentru bucurie, pentru a fi vesnic fericit. O particica din DD exista in fiecare dintre noi, in inima noastra, atata timp cat ramanem in legile echilibrului natural al universului: lumina, iubire, dragoste etc. Omul a fost creat pentru a mosteni iubirea si fericirea si nu suferinta, de aceea el a fost creat si a salasluit prima oara in rai.

 

Pacatul/greseala poarta in el si pedeapsa, ca o ordine a actiunii si reactiunii (totul se reduce la un echilibru de forte, o ecuatie), fapt pentru care omul se pedepseste singur pentru greselile facute, imbolnavindu-se! Pedeapsa n-a fost data de Dumnezeu, ea decurgand in mod firesc si necesar din greseala in sine. Este o lege a firii.

 

Au venit mutle nelamuriri vis a vis de ce ar trebui sa credem ca un copil nevinovat, trebuie sa plateasca/sufere pentru greseli ale parintilor sau inaintasilor sai, cand as putea lua in calcul greseli genetice sau similar? Am dat exemplu cu karma si cum ti se intoarce fapta inapoi, pentru a o repara. (repet ce am afirmat anterior: Inconstient fapta ta se inscrie in subconstient si atunci nu mai devine atat de simplu sa gresesti pt ca oricum vei plati in alta viata - si viata de apoi deja un ateu nu prea crede ca exista). Un exemplu care imi pare ca face intelegerea foarte usoara este: un stejar se imbolnaveste din diverse motive si incepe sa se usuce. Inevitabil si frunzele si ghindele lui vor avea aceeasi soarta: se vor usca! Asa cum Adam si Eva, protoparintii nostri, carora li s-a dat deplina libertate de a alege, si au ales sa cunoasca si raul, au fost stejarul si noi suntem una dintre frunzele acestora. Dar si noi avem alegerea si nu o viata de tristeti, boala, suferinte, necazuri, dureri.

Eu expun fix credintele mele si am o multime de necunoscute si de "de ce"- uri. Si mi-ar placea ca topicul sa devina unul de dezbateri pe aceste teme, in mod categoric sunt departe de cunoasterea adevarului si imi doresc enorm sa ma apropii de el.

Suferinta nu este nici pedeapsa si nici blestem, este o mana intinsa pentru a restabilie echilibrul natural.

 

Pot sa continui, cu a doua cauza a suferintei: STRESUL, dar doar daca nu plicitisesc... stiu ca aura a mentionat ca nu ar dori sa discutam despre religie in postul ei, privind cauzele spirituale ale bolii, dar eu le vad strans legate. Primul post, personal nu mi-a adus nimic nou, dar sunt curioasa tu aura, ce ai citit si te-a ajutat privind problematica trantitului tigailor in cap in cuplu? Eu sunt avida sa citesc orice ma poate ajuta sa inteleg mai bine adevarul despre lume si nu cele ce ne sunt prezentate/cu care suntem indoctrinati/vaccinati/mintiti/creierele spalate etc.

 

Da, cafeluto si eu cred ca in mod categoric cartea ne gaseste pe noi. Acum e netul nu mai e cartea ... dar tot inscrisurile ... . Insa uneori ne gasesc si oameni importanti pentru drumul nostru ... Eu, sunt convinsa ca intalnirea noastra cu orice fiinta in aceasta viata nu este intamplatoare.

 

ah si nu in ultimul rand, inainte de eventualul meu urmator post, sunt absolut convinsa ca subconstientul nostru are o forta enorma. E de ajuns sa crezi, sa vizualizezi si poti materializa ceea ce iti doresti. Nu se spune intamplator: ai grija ce iti doresti. In momentul cand in capul tau se face acel clic prin care tu crezi cu fiecare celula ca poti face ceva ce pare irealizabil, o vei face! Probat de mine!

Asa e Zerda, am gasit mesajul in momentul in care aveam nevoia sa-l gasesc. Mi se intampla sa mai trec prin pase proaste si atunci parca nu mai aud nimic din sfaturile de bun simt si uit si ce stiam. Am nevoie atunci de un "soc": o carte, cuvintele unui prieten, rasaritul, copiii din parc...Ceva care sa ma aduca la realitate

 

Ce m-a atras pe mine, a fost in primul rand ideea ca exista o legatura intre membrii familiei si ca toate gandurile unuia ii afecteaza pe toti ceilalti. Desiguri, lucruri cunoscute, dar pe care eu abia atunci le-am constientizat.

 

Apoi mi s-a parut interesanta cauzalitatea comportament-boala. Toata lumea stie ca o stare tensionata cauzeaza boli. Dar el a fost mai precis. Sigur, pot fi doar aiureli. Mie mi-au folosit insa, dupa cum spuneam, ca un impuls spre introspectie.

Dani draga, crede-ma ca apreciez toata stradania ta intru indepartarea scepticismului si ignorantei mele in domeniu.

Imi doresc sa-mi deschid vreo chakra care ar putea absorbi si informatii de acest gen, informatii care pana acum in mine nu trezesc nicio simtire, no offence!

 

Da' voi continuati, ca io-mi fac datoria si trec si pe-aici

Moatzo la mine, chestiunile acestea, privitoare la sufletul al carui unic rost pe pamant nu poate fi doar cel din viata aceasta mi-au rezonat impresionandu-ma semnificativ, inca de la prima afirmatie auzita de la o colega in acest sens ... eram undeva in primii ani de liceu. Tatal meu, matematician si sahist, inginer de formatie si idol al meu in multe aspecte ale vietii, a fost si este un ateu, cu o cultura vasta in toate domeniile inclusiv istoria religiilor si diferentele dintre acestea ... din pacate cu rusine recunosc ca nu am reusit niciodata sa fiu o enciclopedie ambulanta ca el si raman la stadiul de mediocritatea cunoasterii in majoritatea domeniilor. Am invatat sa il contrazic, sa dezbat cu el aceste teme legate de nemurirea sufletului in care el nu crede, acceptand si intelegand perfect ca fiecare om are propria convingere si viziune privind spiritualitatea si viata, ca de altfel in orice alt domeniu.

Nu m-am apucat atunci (cand am auzit prima oara ca totusi sufletul nostru ar putea dainui si despre schimbul de energii din natura in consecinta) sa citesc furibund si sa caut adevarul, nici nu prea erau materiale pe vremea lui Ceausescu La mine, mai mult decat lectura au contat oamenii speciali intalniti, care imi puteau oferi raspunsuri la intrebarile mele fara sfarsit. Totusi anumite inscrisuri m-au gasit intr-adevar ele pe mine in momentele de deznadejde...de fapt daca ma gandesc bine, tot anumite persoane mi le-au indicat

 

In afara de asta la o avrsta destul de frageda, intuitiv, fara ca cineva vreodata sa imi fi pomenit despre asta, am simtit ca daca ma concentrez pot sa realizez anumite scopuri: la circa 6 ani, internata de peste 10 zile in spital (pt o infectie urinara rebela pe cat imi aduc aminte) si fara a avea cea mai mica informatie despre cand se va finaliza spitalizarea o noapte intreaga m-am concentrat ca maine se va intampla o minune si voi merge acasa. Am repetat asta si am vizualizat reintregirea familiei etc de multe ori pana m-a cuprins somnul. A doua zi la prima vizita a medicului de garda, desi era sambata si nu se faceau externari, am fost anuntata ca voi pleca acasa.

Un alt exemplu care imi vine in minte este din primii ani dupa instalarea mentruatiei, cand 2 zile nu ma puteam ridica din pat de dureri atroce. Luam 1 algocalmin fiola, se ameliora lejer, dar dupa o ora aceleasi dureri de o intensitate feroce si doua zile eram rapusa. O vad pe o colega de-a mea de circa 35 ani ca inca se confrunta cu acelasi fenomen, cu aceeasi intensitate luna de luna. Eu am facut acelasi exercitiu, fara ca cineva sa imi fi indicat aceasta metoda vreodata: m-am concentrat ca nu ma doare absolut nimic. Ca muschii abdominali (acolo simteam eu durerea) se relaxeaza din ce in ce mai tare si nu mai simt nici cea mai mica urma de durere. Ca ma simt foarte bine, relaxata si nu ma doare abosult nimic. Incet, incet luna dupa luna am facut exercitiul si perioada de suferinta se curma imediat ce ma concentram repetand aproximativ cele de mai sus la inceput timp de 2 ore, apoi 1,5 ore, apoi 1 ora, apoi jum de ora, dupa cateva luni nu au mai aparut pana in zi de astazi niciodata dureri menstruale.

Desigur ambele cazuri care mi-au trecut acum prin minte, dar am multe ex de acest tip, pot fi considerate coincidente.

Pe parcursul vietii, cand nu uit sa-mi amintesc despre asta, am mai repetat diverse exercitii de concentrare/relaxare/eliberare/realizare de scop in mai multe situatii si daca te poti concentra suficient si crezi 100% in aceste mecanisme ale fortei subconstientului/energii in stransa legatura cu divinitatea e imposibil sa nu se realizeze ceea ce iti doresti. Nu e facil sa te concentrezi insa. Cum spuneam e mai simplu sa iei un hap decat sa iti golesti mintea si sa iti aduni gandurile concentrandu-te doar pe un subiect cateva minute bune in fiecare zi pentru realizarea unui obiectiv. Daca nu crezi in asta, hm ... cred ca poti uita ...

 

Deci motzulino, nu e vorba de nici un fel de offence, fiecare crede si vede lumea asa cum simte si cum ii rezoneaza lui si ar fi impotriva naturii ca eu sa neg asta, sau sa ma ofensez. Eu imi expun crezul meu. Deci nu incerc sa te conving cu nimic, nu judec nicidecum ca ar putea fi vorba de ignoranta la tine, eu simplu expun cazul si convingerile mele, asa cum si eu am auzit convingerile altora si ceva a facut la un moment dat clic in capul meu si mai face pe masura ce aud idei care imi suna plauzibil si logic si imi ofera raspuns la intrebari, sau solutii la probleme.

Deci motzulino, nu e vorba de nici un fel de offence, fiecare crede si vede lumea asa cum simte si cum ii rezoneaza lui si ar fi impotriva naturii ca eu sa neg asta, sau sa ma ofensez. Eu imi expun crezul meu. Deci nu incerc sa te conving cu nimic, nu judec nicidecum ca ar putea fi vorba de ignoranta la tine, eu simplu expun cazul si convingerile mele, asa cum si eu am auzit convingerile altora si ceva a facut la un moment dat clic in capul meu si mai face pe masura ce aud idei care imi suna plauzibil si logic si imi ofera raspuns la intrebari, sau solutii la probleme.

 

ooo, offence-ul nu-ti era adresat tie, ci, asa, in general acestui subiect catre care nu am aplecare si nici capacitatea de-a rezona la crezurile altora.

prietena mea cea mai buna din liceu era f deschisa acestor subiecte de discutie, o interesa si citea f mult pe tema. de mine nu s-a lipit nimic, ba, mai mult, ma plictiseau. undeva, in mintea mea, se face o legatura cu literatura SF, pe care n-o agreez deloc. nici macar la filme de gen nu ma pot uita. de fapt, io nu prea ma uit la filme, nu-mi mai plac povestile.

dar asta-i alta treaba si are legatura c-o perioada mai dura din viata mea.

 

numai bine!

Nici eu nu am deloc inclinare spre literatura/filme/eroi SF. Dar in mintea mea nu fac legatura cele doua subiecte: spiritualitatea si SF, desi intr-adevar tot ca o putere supranaturala omniprezenta, omnipotenta si care pune toate in echilibrul natural vad divinitatea, pe langa lumina, soare, iubire, bunatate....

 

ooo, offence-ul nu-ti era adresat tie, ci, asa, in general acestui subiect catre care nu am aplecare si nici capacitatea de-a rezona la crezurile altora.

prietena mea cea mai buna din liceu era f deschisa acestor subiecte de discutie, o interesa si citea f mult pe tema. de mine nu s-a lipit nimic, ba, mai mult, ma plictiseau. undeva, in mintea mea, se face o legatura cu literatura SF, pe care n-o agreez deloc. nici macar la filme de gen nu ma pot uita. de fapt, io nu prea ma uit la filme, nu-mi mai plac povestile.

dar asta-i alta treaba si are legatura c-o perioada mai dura din viata mea.

 

numai bine!

 

Va intalnesc la mijlocul drumului.Vointa are o parte foarte importanta si subconstientul are si el. Credinta este importanta deasemenea.

Dar eu sunt o natura pragmatica, dau un exemplu, confirmat de 3 colege de munca, aveam dureri menstruale mai puternice primavara si toamna, toate.

As zice ca nu poate fi ca ne uram parintii, sau mai stiu eu ce ne induceam, dar numai primavara si toamna.

 

Si eu incerc sa gandesc pozitiv, dar nu sunt o fiinta" surazatoare" nici n-am fost de cand ma stiu eu pe lume! Cand aveam 7 ani mi-au zis ca m-am nascut batrana, adica bunica mi-a zis, ca sa fiu exacta! Am toleranta fata de multe aspecte ale vietii, dar nu am rabdare, e ca si cum " been there, done that!"!

 

Eu raman fiica fidela a tatalui meu, care intra in biserica doar la inmormantari, botezuri si nunti,in aceasta ordine, la nunti mai sare, dar cand am avut eu o perioada in care am tinut un canon, a respectat asta, desi stiu ca nu i-a placut.

 

Eu zic doar atat ce mi-ar zice si tata:

 

[i]Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,

Decât un nume adunat pe o carte,

În seara razvratita care vine

De la strabunii mei pâna la tine,

Prin rapi si gropi adânci

Suite de batrânii mei pe brânci

Si care, tânar, sa le urci te-asteapta

Cartea mea-i, fiule, o treapta.[/i]

 

@ Tudor Arghezi

 

Poate n-o sa am copii biologici si cartea mea poate nu va fi scrisa asa frumos, dar pacate ancestrale n-o sa le transmit, pentru ca nu e DREPT si asa gandesc eu, oricat as plati dupa ce zice Lazarev!

Nici eu nu ma indeletnicesc cu mersul la biserica, decat la evenimente, sau pe la mansatiri cand sunt in drum, ori la cernica de 2 ori pe an cand e cate o zi insorita. De asemenea, popii nu ma inspira pe mine, pentru ca am fost si eu intr-un avant de a deveni evlavioasa sa ma spovedesc. Aveam in jur de 27 ani cred si primul lucru m-a intrebat cati ani am si daca sunt maritata. Am raspuns ca nu-s si m-a luat imediat pe principiul vinovatiei, cum ca asta nu e bine si ce mai astept si canon. Pai stai dom'le ce eram nemaritata ca asa doream eu? sau ca nu intalnisem pe domnul care sa-mi fure inima. Ma rog aceasta intamplare, singura incercare nefericita de a merge la spovedanie, m-a demotivat asa de tare si mi-a inspirat si o teama amestecata cu inutilul actiunii respective, incat m-a determinat sa ma delimitez de preoti si biserici daca nu e musai.

 

Cafeluto, nu cred e adevarat ca nu e drept. Adica nu asta ar trebui sa fie optica din care privim. Te-ai intrebat vreodata de ce intreaga omenire trebuie sa sufere pentru greseala protoparintilor nostri Adam si Eva? sau nu crezi in asta? Sau de ce a fost drept sa sufere Isus pentru spalarea pacatelor lumii? sau nu crezi nici in asta. Nu-i musai sa crezi, doar incerc sa facem un dialog din care sa vedem cum e cu greselile pentru care platesc copiii si repet, nu trebuie tratata ca o suferinta, ci ca o lectie de viata. Cum procedeaza un maestru aurar pentru a face o capodopera din aur? Arde aurul in topitoare pana devine pur si apoi il modeleaza?

Eu pt ca am capatat acesta neincredere in preoti si biserica si nici raspunsurile religiei ortodoxe la de ce-uri-le mele nu ma satisfac, am ajuns sa cred intr-o forta universala atotputernica si omniprezenta, creatoare a universului si a echilibrului acestuia, tocmai prin legile actiunii si reactiunii. In final intelegem ca suferinta e o binecuvantare, care ne readuce pe calea cea buna. E o optica si asta: doar poti sa inveti sa inoti intr-un bazin fara apa. Astfel, te ajuta sa devii stapan pe reactiile tale, daca iti doresti cu adevarat.

 

Sunt convinsa ca sa judeci asa cand ai un copil cu o maladie congenitala devine inuman de greu ... , dar DD ne da fiecaruia doar atat cat putem duce ... important sa ne gasim echilibrul, increderea si linistea in orice situatie ...

A doua cauza a suferintei este STRESUL.

Stresul intens si indelungat este recunoscut pentru producerea unor simptome precum: transpiratie, ameteala, durere de cap, palpitatie, durere de stomac si afectiuni metabolice/digestive, tremur, greata, stare depresiva, anxietate, diaree, pierdere de memorie, tensiune musculara si mentalo-psihica, plans, uscaciune a gurii, balbaiala, caderea parului, respiratie greoaie, ticuri nervoase, nervozitate, agresivitate fizica si verbala, incoerenta in vorbit si scris, hipocalcemie, lesin etc., dar si pentru producerea sau agravarea unor boli, precum: depresie, psihoze, astm bronsic, urticarie colinergica, infertilitate, colon iritabil, impotenta, gastrita, ulcer gastro-duodenal, angina pectorala, sindrom de oboseala cronica etc.

Reducerea sau tratarea stresului se poate face atat pe cale nonmedicamentoasa, prin optimizarea igienei stilului de viata, cat si pe cale medicamentoasa naturista sau alopata, urmand sfaturile si prescriptia unui medic.

Iata cateva sfaturi pe care le putem urma:

1. sa ne exteriorizam intotdeauna; astfel ne eliberam de tensiunea din noi impartasindu-ne stresul, vorbind cu un bun prieten sau cu un psiholog, chiar facand psihoterapie cognitiv-comportamentala. Putem chiar sa plangem, ca sa ne descarccam de emotia negativa, de frustrare etc.;

2. sa evitam sedentarismul, sa nu lenevim. Practicarea sportului minim 30 de minute pe zi. Aleargarea sau mesul vioi printr-un parc, de pilda, tenis, badminton, innot, bicicleta, schi, patinaj etc.;

3. sa respiram corect, profund, nu superficial;

4. sa ne relaxam citind o carte, scriind ceva, vizionand un film care ne face placere etc.;

5. sa ne adiministram la sfatul medicului, un supliment alimentar cu efect anxiolitic, din plante, sau complex de vitaminele B, care sa ne echilibreze mentalo-psihic (acesta nu va fi luat fara acordul medicului!)

6. aromoterapie cu notele preferate (in ton cu sarbatorile de iarna ar fi mar cu scortisoara, portocala, aroma de cozonaci, dar pt cine prefera poate fi levantica, levantica, levantica ... -))

7. cromoterapie, cu culorile care ne linistesc, sau cu cele care reechilibreaza un organ afectat ...

8. mici placeri ale vietii (culinare de ex)/ bucurii (pe mine de ex ma relaxeaza sa ma uit la foto unui copil, sau flori, sau peisaje insorite, sau catelusi simpatici etc)

9. SPA sau terapia prin ras/arta/dans etc

Etc etc etc