Everything posted by ELIN
-
DIY
Dedesupt nu am pus flori, nici nu mi-ar fi ajuns ce aveam, dar am crezut ca o sa fie si practic de tinut, pus intr-o farfurioara mica. Si gata, eram asa nerabdatoare sa incerc, nu este atat de greu si rezultatul este special.
-
DIY
Deci va prezint primul meu pomander - ca asa se numeste bila de fori - Mersi Raluca pentru tot, indrumari si materiale . Am taiat calupul ce-l aveam eu, in 3 parti. O parte am taiat-o ca un bub cu fete egale apoi am insemnat cu un pahar cu diametrul de 7 cm pe toate fetele cubului. L-am sculptat cum am putut eu mai bine - dimensiunea finala - a iesit cam cat o minge de tenis. Nu am folosit sarma, coditele fiind destul de tari si taiate scurt de cca 2 cm. Am folosit crizantema si trandafiri mici albi. Acum am facut doar o bila, pe care am daruit-o unei bune prietene care maine implineste o varsta.
-
DIY
Ralucutaaa, chiar acum 5 minute am intrat in posesia buretilor. Te pup apasat si pe un obraz si pe celalalt . Nici nu stii cat de bucuroasa pot sa fiu, maine dimineata merg la parinti si o sa-mi aleg flori din gradina mamei pentru primul meu pomander. Vad numai sfere de flori inaintea ochilor de cand am inceput sa vorbim aici despre ei .
-
DIY
Cat de frumos este aranjamentul, cat de bine da, in fundal,naframa aceea de borangic. Parca-i o carte postala trimisa din Romania.
-
DIY
Ai dreptate in privinta culorii, e bej, nu am fost atenta cand am cumparat eram in criza de timp si bucuroasa ca am gasit si taiat gata, am luat 8, apoi am luat si un calup din acela verde. Erau pusi in locuri diferite in magazin dar nu mi-am dat seama de ce, acum realizez ca erau fiecare cu treaba lui. Acu sa fim sanatosi, ii folosim noi si pe aceia. . Raluca esti o dulce, imi e jena, cum sa te pun pe drumuri...
-
DIY
Nici eu nu mai pictez de ceva timp, dar stiu ca asta ma relaxeaza cel mai tare, de multe ori imi propun, numai ca nu am timpul necesar si nici un locusor in casa sa fie numai al meu si sa nu fiu nevoita sa mi le adun de fiecare data cand ma apuc de pictat. Plus ca mirosul de diluant al vopselelor persista multe zile pana ce se usuca tabloul. Dar acum ca am adus vorba despre pictat mi s-a facut asa o pofta...Trebuie sa intru in posesia aparatului foto sa va arat si restul lucrarilor mele. Ralucutaaa, esec total, am dat kix cu toate planurile mele, dar nu ma las, mai incerc o data. Sa-ti povestesc: dupa ce mi-am rupt picioarele prin oras sa caut una alta, n-am gasit mai nimic decat sarma la kg dar nu de cupru, apoi am cumparat florile necesare, am gasit tufanele (crizanteme mici mici galbene) si lisianthus mov, si cateva floricute albe. Am venit acasa, am desfacut pachetul de bureti, am luat unul si l-am pus in apa, vad ca nu absoarbe apa dar cum nu am mai lucrat cu asa ceva m-am gandit ca asa o fi. Dupa jumatate de ora merg sa vad daca-i umflat de apa, nu era, tot plutea la suprafata, pun un pahar plin cu apa pe el sa-l tina cufundat. Mai vin incoace pe net, mai dau un ochi peste instructiunile tale sa cumva sa gresesc ceva. Merg inapoi si ma apuc de taiat florile, infasor coditele la lisianthus cu sarma, tai si crizantemele, concluzionez ca au codite tari si nu trebuie sarma, imi aranjez totul la indemana si bag mana in vas sa scot buretelul, inca plutea deasupra . Imi zic ca e ceva in neregula dar ii mai dau o sansa, in final ma uit si pe ambalajul lui pe care scria in suedeza, nu inteleg mare lucru dar pricep in final pe o poza mica, ca era pentru aranjamente uscate. Am luat 8 discuri si un calup din Suedia asta iarna, am ocupat loc pretios in bagaje stiind ca pe aici n-o sa gasesc...Mai am calupul care e bun(am taiat un colt), din care o sa fac 2 aranjamente la nunta. In final, am pus florile sa pluteasca intr-un vas larg de sticla, cateva lumanarele plutitoare si le tin in fata ochilor sa-mi calmez retina. Ar fi dat bine contrstul galben mov in buchetel. Iti multumesc mult de tot pentru sustinere .
-
Orhideele noastre
Petunie, sunt superbe, ai de ce sa stai cu ochii pe ele mereu! Din pacate nu pot sa te ajut cu sfaturi despre dendro, nu stiu cum se despart puiutii, dar astept cu interes raspunsurile ce le vei primi. Si eu am unul dar e de tip phalaenopsis si trebuie sa-l mut cat de curand.
-
Orhideele noastre
Ma bucur ca se ingroase randurile iubitoarelor declarate, de orhidee. Credeam ca numai eu fac chestia asta cu pseudoscuipatul , si mie imi plac enorm. Daca varful tijei/ramificatiei nu este uscat nu e necesar sa-l tai, poate cine stie se hotaraste sa continue tijele cu noi flori dar daca este stafidit si ingalbenit mai bine tai tija deasupra de nodul 3 sau 4, pudrezi scortisoara si astepti ca de la noduri sa dea noi ramificatii. Sa-ti traiasca , sa te bucure in continuare!
-
DIY
Iti multumim Gloxinia, eu si fata mea, primeste si tu de la noi o imbratisare si un pupic . Rolul acelei ustensile este sa amesteci mai bine vopselele pe paleta dar este si acea tehnica- pictura in cutit- in care nu trebuie mult amestecate,in asa fel incat sa se creeze straturi straturi de vopsea. La ce torturi decorezi tu, ma indoiesc sa nu iese ceva frumos daca te-ai hotara sa pui mana pe o pensula sau un cutit de pictura. Am cautat si am gasit acum si lectii video de pictura in cutit, pe youtube - de Alis Vernon. Acum este asa de simplu, se gasesc de cumparat cartoane acoperite cu panza deja tratate pentru acrilic si ulei, sunt rame de lemn acoperite cu panza sau chiar panza tratata, la metru. Imi amintesc cat ma chinuiam cu o colega pana ne tratam singure panzele, topeam clei de oase (pute ingrozitor) il amestecam cu alb de zinc praf si trebuia pensulat repede sa nu se intareasca cleiul, apoi cat inca era umeda panza trebuia scoasa din cuiele ce o tineau pe rama si intinsa din nou, urmau 2 -3 straturi de maclavais, trebuia sa sune ca o toba atunci cand era gata. Tratam in acelasi fel bucati de pfl pe care le gaseam cu greu la fabrica de prelucrare a lemnului din oras. Ce vremuri... M-am uitat acum si de sarma, ai dreptate e foarte scumpa, eu am gasit acum si cu 1,40 lei metrul , daca zici ca-i buna aceea din bobine atunci trebuie sa-l rog pe tata ca el nu arunca nimic , spera ca se mai repara... Am gasit acum siraguri de chipsuri fel de fel, lungimea 45 cm - 3,5 lei, cam cate am nevoie pentru un pomisor- e suficient cate un sirag? As comanda mai multe culori, sa fie...
-
DIY
Iti multumesc Uma! Pictatul relaxeaza, poate facem un club, vii si tu? Super tipsul cu trandafirii in cada. De-as fi stiut toate astea cu ani in urma cand ma chinuam sa intretin florile proaspete din coronitza de scoala a fetei mele.
-
DIY
Ce ma bucur ca ti-am starnit interesul! Eu tanjesc sa fac un pomisor din sarma, si m-am gandit ca atunci cand voi face comanda pentru cercei voi pune pe lista si niscai sarma si chipsuri de coral. Cand voi avea ce-mi trebuie o sa cer sfaturile fetelor care au realizat deja asa ceva.
-
DIY
Uite mai am doua poze cu alte tablouri in aceeasi tehnica, sunt decorative, mie imi trebuia musai pe un perete acea pata de culoare albastru ceruleum. Am luat si o poza de pe net cu acel cutit cu care se picteaza.
-
DIY
Nu te deranja atat de tare pentru mine, apreciez foarte mult sfaturile tale si o sa improvizez cu ce n-am. Daca o sa am cu ce face foto, maine seara o sa-ti prezint creatia mea. P.S. deci da, sarma nu mai trebuie, ca are sotul. Mineralele mele nu stiu sa mai fie bune dar ma descurc pentru gerbera cu picaturile de lamaie iar trandafirii daca o sa-i cumpar proaspeti n-ar trebui sa am probleme. M-au ajutat si sfaturile tale de pastrare . Te pup
-
DIY
E putin mai complicat vad, si eu nu am decat la 120 de km praktiker . Ma incarc cu multa rabdare si iau la pas florariile noastre din oras, desi ma indoiesc sa aiba. Macar sa gasesc sarma de care am nevoie, niste pliculete am si eu pentru flori de vaza, luate anul trecut de la praktiker, dar nu le-am prea folosit. Mie mi-ar trebui sa reziste vreo 5- 6 ore buchetelul, maine folosesc tipsul cu picaturile de lamaie. Iti multumesc inca o data . In mod sigur ma ajuta explicatiile tale detaliate. Dau edit . Multumesc de aprecieri. Si eu am facut liceul de arta, e ca oricare liceu dar in plus inveti multe lucruri interesante legate de tot ce e frumos,ramai cu asta toata viata. Chiar daca se va pregati pentru alta meserie va ramane cu un hobby pe viata. Imi traiesc anii de liceu prin intermediul ei.
-
DIY
Pustoaica mea e la Liceul de Arta din oras, are 16 ani si e mandia mea . Ma omora cu cumparatul cerceilor facuti din fimo, si i-am facut surpriza sa-i cumpar un set de 10 culori , am comandat accesoriile pentru cercei pe internet si i-am dat de lucru. A fost asa de bucuroasa dar s-a pleostit rapid dupa ce am ars prima tava, erau facuti cu muuulta migala. Am respectat instructiunile dar cum nu avem un cuptor cu afisaj electronic, n-am apreciat cum trebuie temperatura. A modelat mai putini a doua oara sa nu mai fie asa mare dezastrul, si de data asta am reusit. Si tot asa, mai gasea un model dragut pe internet, mai crea ea ceva, am copt vreo doua saptamani de ma saturasem. Nu avem o lama din aceea flexibila sa taiem cu acuratete asa cum ai facut tu millefiori, e pe lista urmatoare. E interesant setul tau, nu am vazut pe net, trebuie sa-i mai comand ceva fimo si alte agatatori de cerecei si pentru bratari,... e mare vacanta Cat despre pictat, nu-i asa greu cand dai frau liber imaginatiei, ce daca un cal seamana cu altceva...picteaza flori, astea sigur iti vor iesi pentru ca le iubesti asa mult. Casuta ta de pasarele vibreaza, transmiti bucuria cu care ai pictat. Uite un tablouas pictat pe carton panzat cu vopsea in ulei, cu un cutitas special. Pui vopsea multa pe paleta, iei cu cutitasul si faci ceva in genul ce am facut eu. Te mai ajut cu sfaturi daca doresti.
- Orhideele noastre
-
Orhideele noastre
Sa stii ca pîna anul asta,le "cresteam" drept.De mici le prindeam cu clame de par de un betigas. Anul asta,chiar la început nu mai aveau flori,asa ca am taiat tot.Acu vreo 3 luni le-am schimbat amestecul de pamînt.Nu e din ala cu scoarta,e mai dens si negru.Nu ma pricep ce contine amestecul ala,si nu le am cu îngrijitul orhideelor. Am învatat doar cîteva chestii de la fete,si vad ca le merge binisor.Ce-a mai batrîna orhidee e aia din prima poza,din partea stînga.Are 7 ani,si nu a fost niciodata bolnava,nu a avut pureci...si infloreste într-una.Cînd si cînd mai pica cîte o frunza,dar cresc altele...în rest...o iubesc Înainte au avut un amestec din ala lejer cu scoarta,si le dadeam cînd si cînd în apa un îngrasamînt special pentru orhidee. Acum înca nu le-am dat nimic,pentru ca mi s-a spusca amestecul ala de pamînt are de toate pentru urmatoarele cîteva luni.Dupa ce fac pauza,înainte sa dea iar în floare le voi îngrasa. Anul asta,nu m-am mai ocupat de nimic în ultimele 2 luni...si asa au crescut cum au vrut. Mi-am dat seama ca sînt frumoase si asa.Sînt frumoase oricum Si eu am invatat despre ingrijirea lor tot din experienta altora, de intrebat am intrebat doar aici si "dincolo", in rest autodidact. Pe mine m-au atras foarte mult pentru ca nu-s ca si celelalte plante pe care le-am avut, astea parca au personalitate proprie, desi le oferi toate conditiile pot sa nu infloreasca, e o provocare sa cumpar orhidee la reducere cu flori trecute sau chiar fara flori iar apoi sa infloreasca la mine. Am avut si eu ceva asemanator cu pamantul ce l-ai descris tu, dar nu era dens, era format din scoarta maruntita, muschi si fibra de cocos. Am avut cateva puse in acest substrat dar am vazut asta primavara ca doua din ele aveau radacini uscate, goale si am decis sa umblu la ele, nu mai erau decat jumatate bune , restul putrezisera din cauza umiditatii retinute de substrat, le-am pus scoarta noua si acum au si tije. Mai am vreo 3 puse in acelasi substrat dar am grija cu udatul, le ud mai rar ca pe celelalte. Trebuie sa schimb neaparat pamantul oncidiumului, papucelului, dendro tip phale si mai am o cattleya care a facut ceva puisori. Sper sa gasesc pe aici substrat pentru ele. Si da, ai dreptate, ele sunt frumoase oricum, dar parca mai frumoase-s asa salbatice. Iti multumesc pentru informatii.
-
DIY
-
DIY
Pe mine m-ar tenta sa fac pentru mine unul din gerbera iar pentru fiica mea ma gandisem la lisianthus alb si ici colo cate un trandafiras pitic rosu din gradina mamei(daca or inflori pana atunci , acum sund atacati de paianjen rosu si sunt goi, fara frunze fara flori)sau din piata. Nunta este pe 24, as mai avea un pic de timp pentru exersat. Dupa amiaza merg la piata sa vad ce flori o sa cumpar pentru prima incercare, dupa care il daruiesc unei prietene a carei zi de nastere o sa fie in curand. Ma gandesc cum procur sarma, ar trebui sa gasesc de cumparat, daca nu, improvizez. Imi fac ceva probleme cu florile din piata pe care le cumpar de multe ori proaspete si frumoase si odata puse in apa acasa se ofilesc in cateva ore,eu cred ca folosesc ceva substante despre care nu vor sa spuna..Maine seara, cel tarziu, voi avea gata prima mea creatie Am niste poze amarate, pe care le-am facut aseara cu telefonul, cu primii cercelusi modelati din fimo de catre fiica mea, si o etajera cu vreo cateva din tablourile pictate de mine. Imi cer iertare pentru calitatea pozelor .
-
DIY
Iti multumesc foarte, foarte mult, o sa-mi fie folositoare toate ideile tale. Buchetelul este frumos, simplu, de efect, exact cum mi-ar place si cred ca ma voi pricepe sa-l fac, emotii mai mari am cu cel de burete pe care i l-as face fetei mele. Cum am zis o sa exersez pana atunci, (am vreo 8 role gata taiate si un calup dreptunghiular). Imi plac la nebunie aranjamente tale florale, ai un simt artistic foarte dezvoltat! P.S. N-am stat niciodata mai mult de o ora - doua pe langa computer, azi am dat tarcoale toata ziua datorita topicului tau...
-
DIY
Iti multumesc muuuult de tot Raluca, burete am, o sa fac pana atunci niste incercari si le voi posta aici. Tot pentru nunta aceea m-am aprovizionat cu ceva pene de cocosh, pieptanasi de par, clame,ace de brosa, sa vad ce mi-o iesi, fie clame de prins in par fie brose. O sa vin aici cu produsele finite. Felicitari inca o data pentru topic!
-
DIY
Raluca, e foarte interesant topicul !.Sa-ti traiasca finutul! Un set identic de fimo am cumparat fiica-mii din care a facut o multime de cercei, nu am aici pozele dar le voi pune cat de curand. Foarte frumos ti-a iesit millefiori, am vazut ca se pot folosi ca nasturi, sau legate discurile intre ele cu zale - pentru decoratiuni de geam sau lipite pe ghiveci, sau chiar magneti. Imi plac si torturile, foarte ingenioase, utile si decorative in acelasi timp. Nu as vrea sa fac vreo greseala, dar parca tu ei decorat un buchet mai deosebit din gerbera infipte pe burete rotund? Peste doua saptamani avem o nunta, as vrea sa fac acel buchetel dar am numai vagi aduceri aminte. Mai ai cumva pozele acelea cu modul de decorare? Mi-ar fi de mare folos sfatul tau, nu mai retin exact daca gerbera era prinsa cu sarma subtire si apoi infipta in acel burete umed... Gloxinia, frumoasa cana ta imbracata in straie de vara.
-
Orhideele noastre
Asa, asa, pune sare pe rana! Galbioara mea este si parfumata, cred ca m-am mai laudat, miroase dimineata foarte tare, a garofite, iar seara deloc . Mai am una pistruiata, roz, care si ea are un parfum fin, parca a margaritar. Asta este: Imi doresc o galbioara-verzui dar nu mi-a iesit in cale pana acum. Am uitat sa-ti complimentez si mamica eroina, e frumoasa asa incarcata.
-
Orhideele noastre
Sunt muta de uimire! Deci la fiecare frunzulita a plecat si cate o ramificatie florala? Si mai creste si asa repede? Ce le faci? Glumesc, Raluca , adevarul este ca ai o "mana" tare buna la orhidee. Si dendrobiumul e splendid! Si da, , am desprins clestisorul cu care "disciplinam" biata tija, o las sa cresca haotic, cum vrea ea.
-
Orhideele noastre
Ce frumoase sunt rebelele tale, cat de tare ma chinuiesc eu sa le prind tijele drepte pe bat si cat de frumoase sunt crescute asa. Am una micuta careia tot incerc sa-i indrept tija, iar ea numai spirale face, o sa o eliberez sa cresca cum o vrea, ca tare frumoase sunt asa. Imi era teama ca daca nu le prind pe bat o sa le rup tijele cand trebuie sa le cufund in apa. Cand zici pamant de orhidee e vorba de acela mai dens fara bucati mari de scoarta? Am si eu un oncidium pe care ma batea gandul sa-l mut, dar nu am gasit decat scoarta mare pentru phalae sau pamant pentru orhi terestre. Imi poti spune, te rog, cum arata pamantul tau? Felicitari, inca o data , pentru frumuseti!