Printre primele amintiri pe care le am (si nu din cele "create" de povestile parintilor pe care ii bateam la cap sa-mi povesteasca cum eram cand eram e mica, mica) e una de cand aveam 3 ani! Era iarna, tata venise din delegatie si ne-am dus impreuna sa punem in bradul de iarna cadoul mamei, un ceas intr-o cutiuta albastra! Eu am primit un ou de plastic, mov, care inauntru avea un pui de puf - si-mi mai aduc aminte cand l-am primit pe Pinochio (o papusa tare reusita de Tg Mures!). Tata era cu un camion plin de soldati, dar a oprit un pic la poarta sa-si vada odorul (eu ) si cand l-am primit pe Pinochio am zis "Pinochio, de cand te astept!"

Astea sunt amintirile cele mai vechi..si culmea, tin minte durerea cand m-a muscat verisorul de spate (dragul de el, aceeasi varsta ca si mine, avea o obsesie, sa ma muste) si cand plangeam si tata imi spunea " esti buna de bocitoare fata mea" si eu eram suparata ca nu ma lua in serios....iar o amintire draga rau, cand l-am vazut pe fratele meu prima data (5 ani) si am zis "ce frumos eeee!" Evident ca asta nu m-a oprit sa fiu extrem de geloasa pe el ca devenise el nr 1 in familie, nu mai eram eu soarele dupa care se invartea totul

Am multe amintiri vivide, cu bunicii , cu parintii, de la diferite varste...si imi aduc atat de tare aminte de tot ...asa ca ma gandesc....nu mai tin minte exact ce am mancat ieri dar imi aduc aminte ce s-a intamplat la 3 ani...mmmm....primele semne de senilitate?!

Lasand gluma, va invit sa povestiti...care sunt primele amintiri din viata voastra ?

Prima amintire pe care mi-o amintesc e de cind ne-am mutat de la casa la bloc, ma vad in sufragerie, pe canapeluta care a fost patul meu pina cind sora mea a plecat la facultate si am preluat eu camera ei, cu saci de lucruri pe linga mine, da nu stiu citi ani oi fi avind, tre s-o intreb pe mama cind ne-am mutat.

Dupa ce am nascut cred ca mi s-a sters o bucata de creier, nu-mi amintesc o multime de chestii, numele colegilor de la facultate, nici macar ce meniu am avut la nunta

Apropo de senilitate, bunica lui Stefano cind nu mai stia ce e cu ea si nu ne recunostea isi amintea in schimb chestii intimplate cu foarte mult timp in urma, o explicatie stiintifica o fi existind.

Prima amintire este un covoras lucrat de mana de mama,cu care era tapetat peretele de care era lipit patul meu.

M-am uitat la el ore intregi , dupa masa cand ma puteau la somn obligatoriu .

Fir-ar el sa fie ! Cel(cea) de-o scris cartea aia despre cum se crec copiii prescolari .

 

Uitandu-ma la fiecare cruciulita,fir,culoare,sinusoida,curba,cerc sau triunghi din model,inventam povesti cu feti frumosi,domnite,castele,ape si balauri.

Si trecea vremea.

Dupa doua ore,ma eliberau fericiti ca am dormit si o sa cresc mare .https://forum.artaculinara.ro/public/style_emoticons/default/rolleyes.gif

..............................................

Imi amintesc ca plangeam dimineata dupa mama cand pleca la servici.Stateam lipita cu nasul de geam si lacrimi sarate imi curgeau in gura .

Drept " fronda " ,nu mancam.Tineam imbucatura in gura cu orele .

Fata care ma ingrijea ,se dadea de ceasul mortii.Eu ma distram .https://forum.artaculinara.ro/public/style_emoticons/default/tongue3.gif

 

...................................................

 

Pe tata care facea pe calul mergand in patru labe prin casa cu mine in spate .

 

.....................................................................................................

Apropo de nemincat, ai mei terminau de mincat, spalau vasele, aranjau si eu inca eram la masa ca sa termin, si cum ma plictiseam, faceam desene pe perete, da' dintr-alea destinate sa ramina, sapam pur si simplu in perete Nu-mi imaginez cumde ma lasau sa fac asa ceva

Gradinita din Poaiana Brasov!

Am locuit cativa ani in Poaiana, acolo au lucrat ai mei.

 

O lada mare unde se puneau cutiutele cu pachetelul de acasa.Nu aveau cantina.

Si trenuletul cu care ne plimbau pe dealurile de acolo.Acum sunt vile "de aur" si n-ai loc nici sa arunci un ac.

Prima amintire cred ca-i de la 2 ani, cand mi-au fost gaurite urechile, pentru cercei. Tin minte ca eram in casa unei rude (prin alianta) si stateam cu capul pe piciorul cuiva - probabil tantea ce-mi gaurea urechile. Sunt niste secvente, dar asta-i prima mea amintire.

Urmatoarea ar fi de la 3 ani, cand m-am dus la gradinita. Ma imbracase bunica in "sloim" si ma urcase pe masa, sa ma admir in oglinda... Tiiiiiiii, ce mandra mai eram ca-s "sloim" al patriei.

Mai sunt niste secvente (da' de alea de-o clipa), cu peretii din sufragerie, mai bine zis cu modelul ce era pe peretii din sufragerie. Ai mei nu-si amintesc exact in ce perioada au fost peretii cu acel model, asa ca nu stiu exact ce varsta aveam. Tinand cont de "ceata" cu care imi vin in minte imaginile, as zice ca tot pe la 2-3 ani.

 

Uitandu-ma la fiecare cruciulita,fir,culoare,sinusoida,curba,cerc sau triunghi din model,inventam povesti cu feti frumosi,domnite,castele,ape si balauri.

Si trecea vremea.

Dupa doua ore,ma eliberau fericiti ca am dormit si o sa cresc mare .https://forum.artaculinara.ro/public/style_emoticons/default/rolleyes.gif

 

Bunicii aveau pe perete la bucatarie doua carpete -una cu zane (eu eram zana blonda cu ochii albastri) si una cu printi si printese cu peruci albe- eram tot blonda cu ochii albastri dar nu ma hotaram pe care dintre printi sa-i aleg (tot nehotarata am ramas si acum!)

Ideea era ca eu vroiam sa fiu blonda cu ochii albastri, dar natura nu si nu

 

Iar cu somnul de pranz, era regula la bunici (vacantele le faceam la bunicii din Tr Severin) unde primeam palmute peste picioare ca scoteam mereu picioarele de sub patura Si acum tot asa fac, dar din pacate nu mai e bunicuta

cred ca cea mai veche amintire e de la 3 si jumatate, mi-amintesc ca era deja toamna, ai mei cumparasera lemne ptr iarna, erau taiate prin curte si eu cu sora mea care a murit ne jucam printre ele.

apoi in anul urmator, imi amintesc ziua in care s-a nascut fratele meu. mama tb sa plece la schimbul 2 si n-a mai apucat. aveam o rochita din diftina in nuante de verde si mama m-a trimis la o vecina ca sa-i spun ca la noi vine barza. imi amintesc c-a venit vecina si pe noi -traia inca sora mea- ne-a trimis in camera de alaturi. mama a nascut acasa si mi-amintesc si salvarea care a venit ca s-o duca la spital impreuna cu frate-miu.

apoi, dupa 3 luni, imi amintesc exact ziua in care a murit sora mea. ne-am sculat dimineata, la tara la bunica, ei ii era rau, bunica era f speriata, a venit o masina si a dus-o la spital, dar nu au putut-o salva. a murit intoxicata cu ciuperci. in seara precedenta doar eu nu mancasem tocana de ciuperci, adultilor le-a fost rau, dar ptr Tatiana a fost fatal.

imi amintesc perfect ziua inmormantarii, cum eram imbracata - cu o rochita grena inchis de catifea si niste pantofi de lac tot grena- si cum mama plangea in spatele casei, implinisem 4 ani.

iar peste alte 2 luni imi amintesc de prima zi de gradinita, de vizita medicala si de faptul c-am furat o gutuie de pe pervazul ferestrei.

primavara si vara anului 1971 au fost pline de evenimente ptr copilul care eram.

prima mea amintire: cum se simtea grisul cu lapte care imi aluneca pe gat, baut din biberon. probabil aveam 2 ani? tre sa o intreb pe mama cat timp mi-a dat cu biberonul

 

 

Moatza

cred ca cea mai veche amintire e de la 3 si jumatate, mi-amintesc ca era deja toamna, ai mei cumparasera lemne ptr iarna, erau taiate prin curte si eu cu sora mea care a murit ne jucam printre ele.

apoi in anul urmator, imi amintesc ziua in care s-a nascut fratele meu. mama tb sa plece la schimbul 2 si n-a mai apucat. aveam o rochita din diftina in nuante de verde si mama m-a trimis la o vecina ca sa-i spun ca la noi vine barza. imi amintesc c-a venit vecina si pe noi -traia inca sora mea- ne-a trimis in camera de alaturi. mama a nascut acasa si mi-amintesc si salvarea care a venit ca s-o duca la spital impreuna cu frate-miu.

apoi, dupa 3 luni, imi amintesc exact ziua in care a murit sora mea. ne-am sculat dimineata, la tara la bunica, ei ii era rau, bunica era f speriata, a venit o masina si a dus-o la spital, dar nu au putut-o salva. a murit intoxicata cu ciuperci. in seara precedenta doar eu nu mancasem tocana de ciuperci, adultilor le-a fost rau, dar ptr Tatiana a fost fatal.

imi amintesc perfect ziua inmormantarii, cum eram imbracata - cu o rochita grena inchis de catifea si niste pantofi de lac tot grena- si cum mama plangea in spatele casei, implinisem 4 ani.

iar peste alte 2 luni imi amintesc de prima zi de gradinita, de vizita medicala si de faptul c-am furat o gutuie de pe pervazul ferestrei.

primavara si vara anului 1971 au fost pline de evenimente ptr copilul care eram.

Oh Moatza

Vai moatza, ce cumplit. Pe la vreo 7 ani mi se pare si eu am facut o intoxicatie de la ciuperci, cum mincam putin tata molfaia si zicea ce buna e, la o tocanita de ciuperci, ca sa ma faca sa maninc, eu am mincat si mi-a fost rau zile la rind, pina cica zice mama cineva i-a zis sa-mi faca ceai din codite de nu's ce si asa m-am vindecat, sau o fi fost timpul sa ma vindec, nu stiu. De atunci si pina in 95 n-am mai pus gura pe ciuperci, in 95 a facut sora mea o cina cu porcini cumparati de la Auchan si iar ne-a fost rau la toti, dar m-am refacut mai repede Dupa faza asta iar au mai trecut citiva ani pina sa-mi vina curajul sa ii maninc din nou si apoi a fost totul bine, sa speram ca va fi in continuare

Da, a fost o tragedie. Mama si-a revenit f greu, mai ales ca era si lauza. Iar bunica a murit chiar in iarna aia, de inima rea, cu toate ca n-avea decat 62 de ani si nu era de moarte. Se considera vinovata, mama ne lasase pe noi la ea peste vara, ea era cu fratele meu abia nascut. Eram mica dar tot imi amintesc din discutiile lor ca au avut probleme si la serviciu, bunica a fost anchetata pe la militie...Tata a rupt legatura cu soacra lui, bunica cealalta la fel. A fost o perioada f grea ptr familie. Si astea-s tot amintiri.

Of, sigur ca si astea-s amintiri dar care dor

Prima amintire culinara ar trebui sa fie gustul de mar cu biscuiti,sau gris in lapte,sau pure de morcovi nu ?

Ei ,eu nu-mi aduc aminte decat ca mancam pamant din curte si var de pe pereti.

Mai stiu cum miroseau gratarele si berea pe cand parintii ne duceau la iarba verde si noi patrulam in patru labe pe sub mese.Aveam 3 ani ,iar prietena mea 2 .

Ei ii placea spuma de pe bere pe care o sorbea cand parintii nu erau atenti la pahare .

In zilele de targ ,bunica imi aducea margele de "turta "colorata.Un fel de pandisan mai tare in forma de nasturi,tras pe sfoara si colorat in roz si galben.Si cocosei din zahar,colorati si rosii.

Nimeni nu-si punea problema de E-uri pe atunci.Sunt sigura insa ca Rosul acela nu ar primi azi aviz sanitar .

Imi mai amintesc gustul spanacului pe care nu puteam sa-l sufar si pe car il scuipam pe pereti sau cui mi-l dadea sa-l manac.

Imi amintesc toate prostiile pe care le-am facut intre 3 si 5 ani.

Exact varsta la care copiii nu pot fi facuti resonsabili de nimic.

Vreau sa va spun ca eu eram foarte constienta ca nu e bine ce fac .

Bateam copiii mai mici ca mine.

O injuram si o loveam cu piciorul pe batranica care avea grija de mine,ca sa scap de ea mai repede,pentru ca nu-mi placea cum miroase .Ea nu le-a spus niciodata parintilor mei cat de rea eram.Cand veneau ei ma transformam in ingeras.

Voi sunteti primele care afla.

Ai mei nu au stiut de ce a plecat Tanti Ana intempestiv.

Apoi , ai mei au angajat o osanca tanara care ma zgaltaia de-mi suna apa in cap cand nu eram cuminte.Zgaltaitul asta a fost o arma tare buna,ca nu lasa urme si asa m-a pus la punct.De data asta nu le-am spus eu nimic parintilor mei.

Tot voi sunteti primele care afla .https://forum.artaculinara.ro/public/style_emoticons/default/biggrin.gif

A stat al noi trei ani.Pana s-a maritata.Am plans cand a plecat.

Prima amintire culinara

Mai stiu cum miroseau gratarele si berea pe cand parintii ne duceau la iarba verde si noi patrulam in patru labe pe sub mese.

 

eu imi amintesc de gratarele de 23 August.

 

Nimeni nu-si punea problema de E-uri pe atunci.Sunt sigura insa ca Rosul acela nu ar primi azi aviz sanitar .

 

cred ca era acelasi rosu din ciubucele facute de tiganci si vandute in celofan care zgaria.

 

Bateam copiii mai mici ca mine.

 

[i]eu tin minte ca am imbrancit-o pe cea mai buna prietena a mea si s-a julit la nas, de-a stat o vara intreaga cu zgaiba pe nas.

fie, ca nici genunchii mei nu se mai vindecau! nu se lua coaja de pe-o buba, ca-ntre timp cadeam iar. aoleu, si ce mai ustura, mai ales seara cand ne spala mama pentru culcare.[/i]

 

Ai mei nu au stiut de ce a plecat Tanti Ana intempestiv.

 

pe-a mea o chema Tzatza Tasica. dupa intamplarea nefericita, nu ne-a mai lasat tata la tzara, unde mai aveam ceva matusi disponibile si-a adus-o pe babutza asta, care stia cele mai fabuloase povesti si, in acelasi timp, avea cea mai grozava barba. Chiar mai grozava decat a tzapului Pricope, al matusiii mele Rusanda. Mi-amintesc ca si Tzatza Tasica avea un miros neplacut, dar ptr noi nu conta. O puneam sa repete la nesfarsit povestea cu femeia care a inghitit un sarpe, in somn. Imi si imagiman cum incalzea un lighean de lapte pe soba de tuci ca sa ademeneasca sarpele sa iasa, precum zicea Tasica, lucru de necontestat. Sau de vrajitoarele care turnau cositor sau taiau gaina neagra ca sa faca de urat sau de maritis...tot de la ea am aflat. Si-aveam 4-5 ani.

vin si eu cu prima amintire . am fost tot timpul un copil slab ; dar slaaab rau de tot si micuta pe deasupra (asta ca sa nu zic piticuta , bine ca mi-a trecut ) . deci prima amintire o am de la bunici la tara , unde bagam degetele prin ochiurile plasei care despartea curtea din fata de cea a pasarilor , si gainile imi ciuguleau degetele , crezand ca sunt viermisori nu aveam mai mult de doi ani . daca ajungeau gainile la degete , va dati seama cat eram de inalta si tin minte ca plangeam , dar ele tot ma ciguleau inainte sa va spun ca si acum am o teama de gaini ? sunt sigura ca de atunci mi se trage

Moatza....,cuvintele sunt de prisos.Imi pare rau c-a trebuit s-aduni si astfel de amintiri...

Dar mi-ai amintit cum s-a imbolnavit mama mea,cand nepotul meu,pe care-l avea in grija,a stat ascuns,astfel incat a fost considerat pierdut in cateva ore de cautari.Nu stiam ce sa fac mai intai,s-o linistesc pe mama sau sa ma alatur cautarilor.Eram in stare de soc toti si am avut noroc ca au fost doar cateva ore,altfel,cred ca innebuneam.

 

Ciudat sau nu,dar dupa ce-am citit subiectul,ma tot gandeam eu care au fost primele amintiri.Mi-am adus aminte multe lucruri de cand aveam 2-3 ani,eu ,care la fel ca si voi,uneori nu-mi pot aminti ce-am mancat cu 2 zile in urma.

Dar auzind la radio o melodie,azi, dupa cel putin 20 de ani in care n-am mai auzit-o deloc,m-a pocnit direct de-a dreptul.E melodia pe care am cantat-o dupa ce-am inceput a vorbi bine.Nu stiu ce varsta aveam,dar stiu ca foarte multa lume ma ruga sa le-o cant si o faceam foarte des,in vizite,mai ales.Am cautat-o acum pe net,dar in zadar,pentru ca e foarte veche.

Uite-asa se intimpla intimplarile intimplatoare.....

Moatza....,cuvintele sunt de prisos.Imi pare rau c-a trebuit s-aduni si astfel de amintiri...

 

[i]Asa a fost sa fie. Eu eram copil, nu intelegeam prea multe, dar e f ciudat ca din vara aia imi amintesc exact acele intamplari fatidice. M-am gandit de multe ori la asta, probabil ca totusi m-au afectat fara sa fi trait efectiv tragedia.

Altfel, eu am avut o copilarie f frumoasa.[/i]

 

Dar mi-ai amintit cum s-a imbolnavit mama mea,cand nepotul meu,pe care-l avea in grija,a stat ascuns,astfel incat a fost considerat pierdut in cateva ore de cautari.

 

[i]Am trait si spaima asta.

Bunica cealalta, care m-a crescut pe mine, statea cu noi in curte, dar avea intrare separata, gospodarie separata. Si era activa la momentul pe care-l amintesc acum, avea serviciu. Eu locuiam la ea si aveam acces neingradit in locuinta ei. Ptr fratele meu, care locuia la ai mei, era un fel de taram interzis, plin de mistere la varsta lui de 2 ani. Intr-o zi dispare frate-miu. Mama ingrozita, il cauta peste tot, nu-si imagina unde ar fi putut disparea din curte. De obicei poarta statea inchisa cu cheia, dar culmea! in ziua aia venise femeia cu laptele (aveam abonament la cineva) si poarta era deschisa. Mama era innebunita, eu aveam vreo 6 ani si stateam doar in niste chiloti negri prin curte. Speriata si eu de mama, mi-am luat prietena cea mai buna, cu 2 ani mai mare ca mine, aia cu zgaiba la nas si-am pornit sa-l cautam pe stada, Stateam langa cimitir, la o strada distanta si-am luat-o intr-acolo. De-acuma ma speriasem si eu si-ncepusem sa plang, prietena mea incerca sa ma linisteasca...Cand ajungem la cimitir, femeia care ingrijea pe-acolo, o intreaba pe Mia, prietena: da' de ce plange fata asta, cine i-a furat rochia? Eu plecasem doar in chilotii negri.

Cand ne-am intors, tot moarte de suparare, mama il gasise pe frate-miu, se juca cu pungile de zahar si de faina ale bunica-mii, le rasturnase si le netezea pe covorul din bucatarie.[/i]

Moatza

 

Prima mea amintire pe care o am, foarte clara si în ziua de azi, este cum bunicul meu m-a luat subsuoara si m-a trecut apa. Vroiam sa ma joc pe cealalta parte a prundului, si îmi era frica sa trec pe puntea micuta si îngusta. Cînd m-a lasat jos, am calcat direct într-un ciob(fund de sticla), care mi-a strapuns talpa, si am sîngerat ca un porcut. Probabil din cauza socului si cicatricea pe care o am înca, mi-a ramas amintirea asa bine întiparita pe cretisori Aveam 2 ani si un pic.

 

Mai am si alte amintiri înainte de 2 ani. Dar mama zice ca sigur mi le-am format, de cum mi-a povestit bunica. Ea crede ca nu am cum sa-mi amintesc anumite lucruri care mi s-au întîmplat/ sau le-am trait pe la 1 an de exemplu. Desi, eu aproape ca as jura ca-s amintirile mele, si nu-s formate din povesti...

 

Într-o zi, dis de dimineata, am urcat în pod si cotrobaiam într-un cufar enorm unde pastra bunica cele mai valoroase amintiri. Carti, caiete, si alte lucrusoare de-ale copiilor ei, printre care si ale mamei mele. Am gasit acolo un combinezon alb cu floricele roz de care m-am îndragostit pe loc. M-am dezbracat imediat la chiloti si l-am îmbracat. Am mai gasit si niste papuci, si gata era tinuta mea de gala. Am coborît si ma plimbam pe gangul din fata casei. Bunica îmi povestea ceva despre combinezonul ala, care era al mamei mele, dar nu prea ascultam. Stiu ca nu am mai vrut sa merg la gradinita, iar bunica m-a lasat sa stau acasa. Vroiam doar sa ma plimb pe gang si sa cînt. Dupa prînz, purtam înca combinezonul ala si papucii aia mari... cîndva, cînd vociferam eu asa din toata inima " mama-i dusa-n sat cu doru, azi e singur puisoru..." o vad în fata pe educatoarea(o prietena de-a mamei) mea, care în drum spre casa a trecut sa vada de ce nu am ajuns la gradinita. Îmi placea foarte mult de ea, si o respectam enorm. Cînd am vazut-o în fata mea, m-am simtit asa jenata de echipamentul meu, si de felul cum cîntam din toti rarunchii... si ca bretelele cedasera din nodurile facute de bunica si mi se vedeau titilicile Am fugit în gradina, si am plîns aproape toata dupamasa. Am mai facut si pauze, dar cum îmi aminteam hohoteam de zori. Nu mai vroiam sa merg la gradinita niciodata, în viata mea. Asa am zis. Bineînteles ca mi-a trecut, si am mers din nou. Iar educatoarea mea preferata m-a încurajat si laudat la toata gradinita, cît de frumos am cîntat.

Cu toate ca aveam eu vreo 3 ani jumate, nu ma lasam usor impresionata. Stiam ca nu am voce de ciocîrlie, dar na... îmi placea tare mult sa cînt! De atunci am cîntat la toate serbarile de la gradinita si scoala generala. Mai tîrziu, nu am mai îndraznit. Si acum lalai mult, dar doar atunci cînd nu ma aude nimeni. Eventual ai mei. De ei nu mi-e jena. Vad ca nu îi deranjeaza, dar na... nici nu ma încurajeaza

 

Amintiri, am foarte multe din copilarie, de la vîrste fragede. Foarte clare. Îmi amintesc si cum mirosea afara la vremea respectiva, si daca era soare sau ploua, sau ce camasa avea bunica...ce palarie purta bunicu... dar la fel ca Adriana, nu-mi mai amintesc numele unor colegi din liceu. Le vad fetele atît de bine, dar nu am nume pentru ele...

 

Îmi place sa-mi amintesc tot ce este legat de bunicii materni. Acolo am avut cea mai fericita copilarie, am fost cel mai fericit copil, si am fost crescuta în primii 3 ani de viata de cei mai minunati bunici din lume. Înainte de fiecare vacanta de vara, pe care mi-o petreceam "acasa", adica la ei, tremura stomacul în mine pîna ajungeam s-o vad din vale pe bunica, plîngînd pe prispa casei, cu naframa în mîna si cu nasul plin de muci...

 

Acum ca v-am plictisit destul, ma duc sa ma înec în butoiul cu amintiri din copilarie.

Moatza, am ramas fara cuvinte... Dar, in acelasi timp, mi-am amintit ca am fost martora (la 5 ani), cand a murit un coleg de gradinita, eram in aceeasi grupa si de multe ori plecam impreuna acasa. Eu stateam mai aproape de camin, ne desparteam si el mai mergea un pic si ajungea acasa.

Intr-una din zile, am plecat de acolo impreuna, la pranz, cu bilet de voie de la parinti (altfel, trebuia sa ramanem pana seara la camin). Am ajuns in fata blocului meu, i-am zis pa si el s-a dus la trecerea de pietoni, carandu-si avionul de jucarie pe asfalt. Eu ma indreptam catre scara blocului, dar, nu stiu de ce, ceva m-a facut sa ma intorc si sa ma uit catre trecere. Era un camion, pe celalalt sens, eu m-am aplecat, sa vad cumva sub el, sub roti. De ce? Nu stiu. Oricum, acel camion avea remorca... Se pare ca Lucian a scapat avionul, sau nu l-a tras bine de sfoara si jucaria a picat de pe trotuar si s-a aplecat sa-l ridice..... fara sa vada ca vine remorca peste el.

Camionul a oprit imediat dupa trecerea de pietoni, dar nu se mai putea face nimic pentru copil, era imprastiat (la propriu) pe strada...

Eu am urcat sus, i-am zis sora-mii ce s-a intamplat si am coborat impreuna in fata blocului. Intre timp, a ajuns la tata vestea ca un copil mic, blond, a fost calcat in fata blocului in care stateam noi si tot suna acasa. Dar cine sa raspunda??? A venit val-vartej, innebunit.... si cred ca a imbatranit cu 10 ani pana a ajuns acasa si ne-a vazut tefere pe amandoua (noi amandoua fiind blonde).

Stiu ca mai apoi a venit si mama acasa si, cumva, m-a linistit ea si am reusit sa adorm. Am fost nitel socata, imi amintesc si acum ca aveam o stare tare nasoala si nu ma puteam linisti de nici o culoare. Nu faceam urat, fizic, dar sufletica mea era prastie. Am dormit cateva ore, m-am trezit pe seara ceva mai linistita, dar parca complet schimbata. Altfel se vedea soarele, altfel de gust avea apa.... Poate suna ciudat, dar asa am simtit atunci. Mi-au ramas in memorie acele senzatii.

La gradinita, a doua zi, normal ca eu am fost socotita vinovata de moartea lui Lucian. Toti copiii imi scoteau mie ochii, de ce l-am lasat sa traverseze. Educatoarele n-au mai lasat, mult timp, pe nimeni sa plece la pranz acasa, cu sau fara bilet de voie de la parinti. Seara pleca toata lumea, dar numai cand venea un adult sa ne ia.

Moatzo . Sora mea mai mare a murit la 7 luni, dintr-o greseala medicala , o tanara doctorita a gresit dozajul la vaccin si i-a fost fatal ...si eu am fost "programata " sa fiu baiet....dar n-a fost sa fie.(maicamea m-a imbracat in costumase de baiet mult timp...si lumea zicea ce dragutz baietel aveti ...)am ajuns pe lume o aratanie mica slaba paroasa si neagra...parca 2,2 kg cantaream ( lasa ca m-am implinit dupa ). si colac peste pupaza am facut si o mare infectie sau ceva de jen...erau timpuri grele, dupa iarna din 53 cand a fost o iarna cumplita , nu se gaseau medicamente etc etc...maicamea a fugit cu mine din spital caci nu mai avea incredere in doctori, si saracul bunic a dat o caruta de bani pe medicamente la "piata neagra"...deci inceputuri promitzatoare...asta stiu din povesti.

Prima mea amintire explica de ce am "fobia de soareci"....eram un copil extrem de plangacios ...si ca sa poata sa faca cumparaturi etc...maicamea se ducea dupa ce ma punea sa dorm ( vesnica poveste....macar atunci pe la 2 ani dormeam , mai tarziu saream pe fereastra in curtea scolii lipite de casa noastra....si pe aici ti-e drumul) sa mai cumpere una alta rapid pentru casa...eiiiiiiiiiii fata babii , si m-am trezit ( stateam cu chirie la o babutza in Oltenia la Tzântzreni, ca tata era militar )si in mijlocul "odàii" era un mic soricel, mai speriat ca mine...daca se putea...urlam ca din gura de sarpe, de au trebuit sa sparga usa sa ma scoata afara....iar a2a amintire , la fel de dramatica , tot la casa din Tzântzàreni e ca ai mei se pregateau sa mearga la balul militarilor, imi daduse mamitza mea sa mananc pârjoale ( chiftele) si era aranjata si eu eram trista ca pleaca si ma lasa singura cu babutza...si dintr-o data au realizat ca luase foc shura de animale, lipita de casa...maicamea a lesinat, si eu eram bucuroasa ca ramane cu mine si nu mai pleaca....

Nu mult timp dupa, taicameu a fost trecut "in rezerva" si ne-am reintors in Moldova, in targul unde "nu se intampla niciodata nimic" si e nada Florilor a lui Sadoveanu, si acolo radeau toti de mine ca eu vorbeam ca oltenii, ca ma dor picerele etc etc...si intr-o buna zi ( aveam aproape 5 ani ; Uma si la fratello cu mine sunt quasi 5 ani diferenta)ma intorc de la gradi, si vecina vesela imi spune ca " a venit barza si mi-a adus un fratior" la care eu am raspuns ...." unde-i barza aia sa-i rup eu picioarele..cine a rugat-o sa-mi aduca un fratior...sa faca bine sa-l ia inapoi, ca mie nu-mi trebuie"....ei si ne aveam precum cainele cu pisica..si am plecat la Bucale sa fac "scoala de muzica" ce nu era in targ la mine...si la Bucale toti radeau de mine ca-s "moldoveanca cu limba lata" ; dar am invatat repede sa ma fac respectata...tiiiiiiiiiiiii cartile alea cartonate , puse cate 2-3 impreuna, erau o arma redutabila...le suna apa-n cap...

predau legatura la alte doamne si domni mai buni si mai cuminti

Ce subiect superb, Uma, ce bine ca l-ai deschis

Ce de amintiri!

Foarte interesant topic-ul!

La mine din pacate amintirile pana la 5 ani sunt urate si le vreau ingropate pe cat se poate. Dar dupa varsta de 5 ani viata mea s-a schimbat in a unui copil fericit, cu o familie iubitoare, cu doi parinti extraordinari care au fost de acord sa adopte un copil parasit de mama care l-a adus pe lume.

Cei mai buni prieteni ai copilariei au fost catelusa Tuchi si pisica Miti, le-am iubit enorm.

Bunici la tara nu am avut si imi pare rau ca nu m-am putut bucura de o copilarie petrecuta in mediul rural.

Am o amintire haioasa, pe la varsta de 6 ani, cand mama a lasat la indemana un castron cu visine din visinata, eu am mancat, fara sa stie ea, cred ca mi s-au urcat la cap si atunci cand m-am dus la joaca am inceput sa bat copiii fara un motiv anume.

Si o amintire trista, cand pe Tuchi mi-a luat-o hingherii din fata portii si am plans de focul ei zile in sir. Degeaba s-a dus tata sa o aduca inapoi, nu s-a putut, insa nu stiu concret nici acum de ce nu a putut sa o ia acasa.

Moatza

 

 

cîndva, cînd vociferam eu asa din toata inima " mama-i dusa-n sat cu doru, azi e singur puisoru..."

Maya, asta a fost una din marile mele nedumeriri in copilarie. Cred ca la gradinita, la o serbare, am recitat si eu La Oglinda si nu intelegeam neam! cum poate mama sa plece in sat cu doru'??? Adica ea pleaca teleleu si lasa copilul singur acasa? Mai tarziu, cand am citit eu insami poezia si-am putut intelege sensul pe care a vrut Cosbuc sa-l dea versurlor m-am lamurit si i-am acordat circumstante atenuante mamei, care probabil plecase de-acasa dusa cu treburi. Ca si mama mea avea serviciu.

 

Iar de combinezon, oooo, il alegeam pe cel cu mai multa dantela + niste pantofi de lac inalti ai mamei, ma gateam si-o asteptam pe mama la coltul strazii, sa vina de la serviciu. Daca eram in dispozitie deosebita, ma dadeam si cu ruj.

 

 

Moatza, am ramas fara cuvinte...

 

Sigur te-a afectat si pe tine acea intamplare nefericita.

 

 

Moatzo .

 

Prima amintire cred ca o am dinainte de varsta de trei ani.

Un soricel iesind de sub bufetul din bucataria bunicilor.

Locul - bucataria, de fapt o jumatate din ea, separata cu o perdea - unde au locuit parintii mei cinci ani, interval in care au avut placerea sa faca si doi baieti.

 

Mama tanara si frumoasa aplecata peste masina de cusut cu pedala Singer, cusandu-ne toate hainutele.

 

Mama tanara si frumoasa, cantand la pian o nocturna de Chopin. Apoi tot mai rar, apoi a vandut pianul "de zestre" dupa ce noi nu am aratat prea mare inclinatie si au avut nevoie de bani sa cumpere scandura pentru podelele din celelalte doua camere neterminate.

 

Mama fredonand tangouri in bucatarie.

 

Tata tanar si puternic, ridicand cu mainile lui casa.

 

Tata tanar si puternic, crescand 40-50 de iepuri si peste 20 de gaini ca sa nu trebuiasca sa cumparam carne.

 

Tata aplecat peste carti pana tarziu in noapte.

 

Tata la calapod pingelindu-si pantofii si potcovindu-i pe ai nostri cu blachiuri de otel care ne faceau de ras cand sunau pe cimentul scolii primare.

 

Mama batand la masina manuscrisele tatei.

 

Mama tinand pe caiet socotela cheltuielilor lunare. In 1966 intr-o luna de vara cand ne puteam bizui pe gradina - am si acum foaia pe undeva - a cheltuit doar 32 de lei (zahar, paine, faina, unt pentru aia mici)

 

Mama citind Les Fleurs du mal in franceza.

 

Mama remaind ciorapii de matase.

 

Tata traducand din limba greaca.

 

Tata sapand in fundul curtii o groapa pentru stinsul varului necesar la tencuit.

 

....

 

 

Portjartierul roz cu o guma rupta si inlocuita cu o bucata de hartie impaturita sub forma de nasture al tovarasei Pavel, educatoarea de la grupa mica. Incercam sa-mi leg singur sireturile la bocancii cu blachiuri. Onest!

In anul urmator am vazut si mai multe, dar nu pot sa va spui, ca-i rusine