julix_2007

Am citit cu mare placere rindurile tale si chiar ai talent de narator si cred ca asta nu are a face cu faptul ca esti (sau scrie pe diploma ) profesor de limba romana ! E un talent cu care te nasti sau nu !Si tu il ai din plin !Cred ca esti un companion foarte placut si orice fapt banal povestit de tine are savoare si haz! Ferice de prietenii tai si ferice si de noi ca ne povestesti si noua... In rest, sunt de acord cu tine... din pacate prea putini ar ajunge sa citeasca cartea in ziua de azi,lucru care-i foarte trist... Da io ti-as lua-o sigur-sigur !Plus fetele de pe-aci ! Am lasat ultima fraza pentru ca din pacate ma caracterizeaza si pe mine...Motiv pentru care nu am foarte multi prieteni ......Prietenii stiu de ce..... Nici eu nu am extraordinar de multi prieteni. Putini si buni care ma suporta asa cum sunt si pe care ii suport asa cum sunt, cu bune si cu rele. Eu sunt cainele care latra mult dar nu musca deloc. Pentru prieteni imi dau si haina de pe mine, dar sa merite. Pe mine o singura data ma prosteste cineva, ca a doua oara nici daca isi da duhul nu ma mai indupleca. Nu sunt absolut deloc razbunatoare,dar nici prea iertatoare nu sunt. Mai degraba genul :iert, dar nu uit, desi nici asta nu e dovada de bun crestin.

Yupiii, sunt geamana undercover. Imi pare rau ca cea mai gafista persoana pe care o cunosc eu nu are calculator si nici nu-si face o seama din cauza asta, iar eu nu-i stiu in detaliu toate pataniile/gafele. Stiu doar una, pe care o povesteste mai tot timpul. Si sunt si martori. Era tot pe la patrushopt, acum vreo 30 de ani, cand isi dadea ea definitivatul ca educatoare. Ea nu e neaparat gafista cat e regina ghinioanelor. Se pregateste ea de inspectie cu planuri de lectie, cu material didactic, cu ceva mancare. Nu doarme toata noaptea. Maica-sa pleaca spre scoala cu papornitele cu mancare, ajutata de cineva cu o caruta. Ea se frasuie, se framanta, pierde timpul, intra in criza de timp si hotaraste sa plece cu bicicleta. Se urca pe bicicleta si o ia pe un drum mai putin circulat ca sa scurteze drumul. La un moment dat in timp ce cobora o vale cam ciudata ii iese un caine in fata, o latra, ea cade de pe bicicleta intr-un sant, cainele calare sa o muste, scapa ea cumva, toata rupta si zgariata. Bicicleta arata ca dupa razboi, cu o roata descentrata, isi aduna hartoagele si porneste taras-grapis pe langa bicicleta spre scoala. Acolo astepta inspectoarea de vreo jumatate de ora. Directorul o tot aburea, cu o cafea cu un fursec. In sfarsit o vad venind toata suflet si intrand val-vartej in cancelarie, care avea la usa nu stiu ce perdea cu o draperie. Cand deschide asta usa, se desface draperia, prietena mea calca pe perdea si garnija cade exact in capul inspectoarei. La care prietena mea ramane stana de piatra si ingaima: "Va caut la anul sau niciodata". Inspectoarea era o femeie cu suflet mare si a stiut sa treaca peste incident, dandu-i chiar nota maxima, pentru ca aceasta prietena a mea e pur si simplu facuta pentru meseria asta.

Zozo, eu de felul meu am fost si sunt tare cuminte. Unde ma pui acolo stau si acum. Nu misc, nu deranjez fizic, dar am gura rea si spurcata. Daca mi se pune pata sa te tii.... comentez... ca o baba. Ce e mai nostim ca ma comentez inclusiv pe mine. Nu fac discriminari si nu-s pretentioasa.

Mi-am adus aminte una tare, din ciclul ce stie taranul ce e ala ...streptesse. Merg intr-un oras frumos de munte, civilizat si evoluat, asta acum vreo jde ani, la niste prieteni. Acolo mai cunosc niste prieteni de-ai lor veniti tot in vizita. Gazda ne invita in oras. Ne plimbam , bantuim, hai sa mergem la streptesse. Noi toti intr-un glas: hai. Ajungem la localul cu pricina, intram, in interior bezna ca-n nuc (cum ar fi zis Nea Marin). Un chelner se palaia de colo-colo, noi incercam sa ne stabilim un reper, o masa ceva (era o goliste in restaurant). Chelnerul cu pricina se avanta spre iesire, prin fata mea. Eu de la tara-de la tara, dar cu bun simt, ma dau un pas in spate sa nu deranjez. Fatalitate: in spate era o treapta care nu m-a vazut venind si nu s-a ferit, eu cu cracii in sus in bezna si ca sa nu plec cu mana goala o mai trag pe o tipa dupa mine, care tipa pica exact peste mine. Eu am picat peste niste stative de microfon, de tobe, holera stie, ca acolo era locul orchestrei. Gazda se intorce spre mine sa ma intrebe ceva dar ia-o pe Julix de unde nu-i. Eu boroscodesc, prietena aia nu reusea sa se ridice. In sfarsit ne ridicam noi ca doua doamne, ne asezam la o masa, barbatii cu spatele la spectacol, noi cu fata. Incepe "shoul", apare una sleampata, slaba, osoasa, stangace de ziceai ca au luat-o direct de pe strada si au amenintat-o cu moartea ca sa danseze, incepe muzica, toata lumea savura spectacolul. Cum nu facusem destule, ma mai apuca si spiritul de observatie. Incep sa rad ca apucata, ma innec, tusesc si spun cu o voce din aia gen Draga Olteanu feat Tamara Buciuceanu via George Vraca "Bara e patrata." Si chiar asa era. Ca am vederea tare ascutita, nu port ochelari de nici un fel.

Serios, esti de romana cumva? Ma imprastiu de ras aci! Ar trebui sa scrii o carte. Cred ca Ion Creanga ar fi invidios Limba romana scrie pe prima mea diploma dar nu o predau pe motiv de lipsa de imaginatie (asa am hotarat eu). Serios: nu ma dau in vant dupa analiza literara si poezia e pentru visatori, nu pentru alde mine care is mai de-a Vrancioaiei, mai din topor. Ca stiu aseza cuvintele, asta e alta mancare de peste. Cat despre scrisul unei carti, zic eu, sunt destui ai de chinuie hartia incat eu mai lipsesc. Apoi am un respect prea mare pentru Ion Creanga si nu am chef sa ma bantuie ca am maltratat limba romana. In plus am prea putin par in cap si nu ar ajunge bietelor mame sa-si afume copii speriati de scrierile mele. La cum stau cartile unor scriitori nevandute, nu ma vad alergand dupa certificat de producator ca sa le pot comercializa pe piata, alaturi de ceapa, morcov si alte de-astea. De impus nu le pot impune nimanui sa le cumpere, nu as vinde nici macar o carte in scoala: is impotriva regulii impuse de unii inspectori care vin cu carti si vrei nu vrei le cumperi. Chiar ieri m-a luat gura pe dinainte la cercul pedagogic al educatoarelor si-am carait cum imi este obiceiul. Fac eforturi uriase sa nu spun tot ce gandesc, dar uneori nu pot sa ma abtiu (Nene Puiu, daca e nevoie platesc drepturile de autor).

Nane, multumesc pentru urare. Ce bine de tine ca nu ai urmat linia familiei. Eu nu am vrut sa ascult si uite unde am ajuns.

Simona, LA MULTI ANI! Viata sa iti fie plina de bucurii si iubire.

Si acum cateva mai scurte, ca e cazul sa impart pijamalele. 1. Zi de iarna - prima din semestrul II, o iau talalaind spre scoala la modul c***-as eu, incepe scoala, pasesc cu mare greutate parca am plumb in picioare. Ajung la usa scolii si imi trece prin minte sa scutur zapada de pe incaltaminte. Cand cobor privirea spre picioare eram incaltata cu niste scrabalete de bocanci vechi si grei cu care umbla mama mea prin curte iarna. N-ati vazut viteza! 2. Seara fac baie, ma spal pe cap, uit sa ma scarman cu pieptenul, ma culc cu parul ud (putin cat mai este, dar strasnic de rebel), a doua zi dimineata, mai pe fuga, ma spal pe ochi - pe fata, mananc ceva, ma spal pe dinti, ma echipez de scoala, nu ma uit in oglinda ca nu cumva sa se sparga si topaind ca o vrabiuta plec la scarbici. Ajung in cancelarie,gasesc 2 colege pe care le salut si vad ca una dintre ele se uita socata la mine si ailalta imi face asa un semn discret cu capul spre baie. Eu nu ma prind, ca doar nu-s lapte, ma trage aia de maneca, ma uit urat la ea si cand ajung in baie, in fata oglinzii constat ca doar matura imi lipsea, eu avand frizura unei vrajitoare. Am uitat sa ma pietan dimineata. 3. La inceputurile carierei am avut o perioada cand faceam ce faceam si varsam cafeaua pe fata de masa. Oricat ma pazeam pana la sfarsitul programului trebuia mort copt sa o fac eu lata. Toata ziua luam fetele de masa la spalat acasa, ca deh, distractia costa.Intr-una din zile ma hotarasc eu sa nu ma mai apropii de masa. Imi iau frumos ceasca cu cafea si foarte delicat savurez 2-3 picaturi, dupa care pur si simplu torn cafeaua pe mine. Am noroc ca stau la doi pasi de scoala. Mareee noroc.

Atunci io aduc berea! Si mie ce-mi iese de la afacerea asta?

Da' biletu' l-ai platit?

Sa continuam, ca mai am in repertoriu, desi nu eu sunt regina gafelor in scoala. Vine cate o zi din aia in care si secretara si contabila sunt plecate din localitate si taman atunci suna in draci telefoanele. Intru in secretariat suna telefonul din birou, intru in birou suna telefonul din secretariat, ma duc si eu la o cafea in cancelarie cu colegii, suna toate telefoanele. De felul meu , asa gogoasa cum sunt, am o viteza de deplasare demna de toata invidia. Dupa vreo 2 ore de alergatura ca zabauca prin scoala, 3 cafele si ceva apa "milenara" ma ameninta vezica cu revarsarea. Pandesc momentul, tusti in locul de adanca meditatie (acolo imi vin mie ideile marete), rezolv problema, ma comport civilizat si pornesc cu o viteza de pe loc nu cumva sa fuga chiuveta. Dau usa de perete, peretele nu e de acord si capul meu cade victima. In fata chiuvetei vreo 10 ml de apa ce baltea pe acolo, eu in viteza mea execut un spagat de toata invidia (nu mi-a iesit nici macar in clasa a II cand eram scrisa de slaba), basca trag un raget de sperii lumea (la parter sunt grupa de gradinita si clasele mici). Fusta, cam lunga si cam dreapta, cedeaza pe la o incheietura. Eu, beteaga, sleampata, stramba, vaicarindu-ma si cu lacrimi in ochi de durere, adusa de spate si descentrata ma ridic tinandu-ma de chiuveta, ma tarai spre birou si decid sa trag o fuga acasa ca eram cu un profil descoperit. Ridic fusta la nivelul hainei si mai la relanti o iau spre casa, unde ma furisez sa nu ma ia pensionarii familiei la intrebari, imi schimb fusta si ma duc victorioasa la scoala. O colega vede schimbarea si ma intreaba daca plec la vreo sedinta. Eu o intreb daca a auzit un zgomot suspect de leu scapat din cusca. Dupa ce mi-a zis ca nu a auzit nimic am indrugat ceva. Am povestit faza abia dupa vreo luna. Si ca sa fie tacamul complet in exact aceeasi zi servesc o vitamina cu ulei de peste/omega 3 (ceva de genul asta, care cica ajuta ficatul la cura de slabire) cu o portie de detergent de vase, o picatura de altfel care sub jetul de apa minerala s-a transformat in ditamai spuma.

Is tare da' tot nu-mi vine in minte cum sa pozitionez ortopedicu' sa intre in usa. Si acum ca si atunci , eram tot bondoaca si eu. Dar cum baba la frumusete rabda,de cateva ori pe an urcam gratia pe tocuri cui (la mare moda haaat demult), caci da, imi purtam "grasimea cu gratie" (vorba unei prietene universitare).

Vai, dar aveam o mutrita de inger cu pistrui, codite si doi ochi caprui mari cat cepele, de o naivitate iesita din comun si asa frumos imi ceream iertare... de-a mai mare dragul. Abia in clasa a XII-a cand m-am tuns am hotarat sa ma nesimtesc, dar nu mi-a iesit pasenta.

Povestea usii sau episodul 2- poveste din facultate: Ma invart eu prin anul III de un oficiu, a carui usa avea yala automata de provenienta straina. Macar de 2 ori pe saptamana ieseam dimineata din camera pregatita de cursuri cu mapa, tagarte si ce mai posedam, tragand usa automata dupa mine si constientizand in clipa urmatoare ca ale mele chei se repozau pe pat/masa/etajera. Nu disperam ca apelam la diversi mesteri care ma mai scoteau din necaz, contra const, nu geaba, ca trebuiau sa aiba si ei de o bere/tuica/cafea. Asta pana cand am inceput sa ma revolt si sa nu mai apelez la ei. Asa ca am brevetat metoda Julix: tras un sut cu piciorul cam pe unde era yala.Ba mai mult mi s-a dus vestea ca-s mare karatista, de-a venit unul fioros la mine si m-a intrebat cu ce sensei fac antrenamentele. Am deschis asa usa vreo 20 de ture, pana mi-a cazut usa de tot, ca in filme. Dar nu am disperat. Am pus usa la loc si vazand eu ca balamalele cam joaca, nici una nici doua trauf niste hartie infasurata in jurul suruburilor care fixau balamalele. Cand am predat camera la sfarsitul anului s-a prezentat administratorul si un mester tamplar, care si-a facut cruce cand a vazut ce opera de arta facusem. Pe timpul verii schimba nenea usile la toate camerele , dar nu-mi cere acordul sa schimbe si usa de la camera mea. Dupa o vara intreaga am cam uitat ce culoare avea usa. Ma intorc la camin, preiau camera, cheia si cazarmamantul. Prima zi -cursul festiv, eu imbracata la tol festiv cu tocuri ascutite (ca asa era moda), ma intorc talalaind, ma scotocesc de cheie, nu o gasesc ca alunecase intr-un buzunar. In mintea mea - "helau mai old frend", ma uit stanga -dreapta sa nu ma vada cineva, ridic poalele (ca eram cu fusta) si trag un sut cam pe unde mi-e umarul (ca nu-s prea mare de statura). Usa opune rezistenta si eu raman infipta cu tocul in blatul usii. Am tras picioruil gol, ca pantoful nu a avut chef sa ma asculte. In clipa urmatoare am rasturnat tot ce aveam in geanta, am gasit cheia, am descuiat usa si m-am chinuit ceva sa salvez pantoful din ghearele perfidei usi. Multa vreme a ramas gaura aia acolo (daca nu au schimbat usa cred ca mai e si acum), in orice caz toti colegii mei se minunau ca usa mea are vizorul pus aiurea. Eu faceam haz de necaz ca a trebuit sa pun relatiile in miscare ca imi aseze vizorul la nivelul ochilor mei de piticanie.

Se vede ca am absentat cam mult de pe aici, ca nu am gasit decat acum acest minunat loc de spovedanie. Ce popi, aici e de noi. La mine gafele au inceput din frageda pruncie, de pe vremea cand admirand peisajele, eram ba in genunchi, ba cu capul in trunchiul vreunui copac itzit in trotuar. Cum se vindeca o rana, ii lua locul alta. Una tare din liceu. Am facut liceu de filologie si in clasele XI-XII am facut practica in laboratorul de dactilografie (cica ne pregateam sa devenim secretare).In una din zile, de serviciu fiind, sterg praful, matur, asez mapele cu textele pentru dactilografiat, pozitionez corect masinile de scris, trag o privire de ansamblu, inchid lumina si trag usa dupa mine. Ajung la camin si constat cu stupoare ca aveam o radiera straina in buzunar. Vai, ce chestie cumplita. Intr-un suflet iau viteza (laboratorul era in cadrul altui liceu, la holera in praznic), printre blocuri, pe scurtatura sa duc radiera inapoi. Cand ajung la usa laboratorului, agitatie, vanzoleala: profesorul si vreo 2 lacatusi se agitau cu ceva chei si surubelnite incercand sa deschida usa fara sa o strice. Eu: Buna seara, spor la treaba (ca aveam cei 7 ani de acasa luati cu mine). Profesorul: Ai adus cheia? eu: Am adus radiera. El: Ce radiera? Eu: radiera pe care mi-ati imprumutat-o azi. El: dar cheia nu o ai? eu: nu, ca am lasat-o pe catedra si am inchis doar usa, ca asa mi-ati zis sa fac. el: pe care catedra? eu: pe aia din spatele usii asteia. La care un lacatus: Ceapa ta di copchili, amu' tre' si sparg usa. Nu va spun cat am suferit!

Eu ma rezum deocamdata la a va lectura, caci saptamana asta am fost atat de musafir in propria casa ca nu-mi vine a crede ca familia mea ma mai suporta si imi mai da si ceva de mancare pe deasupra. (ca la Creanga: mama, bate-ma, omoara-ma, numa' da-mi ceva de mancare).

Eu fac sarmale cu ton si cu orez. Aveam in plan peste vreo saptamana sa fac din nou si atunci as fi picat cu reteta. Cred ca o sa pun de o combinata (nordica sau alpina , vad eu cum impac si capra si varza).

Intai sa pun pe aici producatoarea de lapte pentru viitoare branza feta/mozzarella/ sau ce o iesi. Acum sa mai vin cu ceva precizari: prepararea cheagului e floare la ureche, e usor de preparat ( adica te lupti matale cu dihaniile shuuuieratoare si te impiedici de P.T-ul unui inchegator!?). Din cei 8 litri de lapte iese un cas cam de 1+1/2 kg. Garantat ca ies de-a motzartele de alea.... de o sa te hranesti de impachetat/filat/filetat/topit/bibilit. Vin si eu cu aceeasi lamurire ca musiuuuu Paparotti, ca nu asta e "famelionul" meu, ci e o facatura de septel (distractie de pensionar, care a dat iezii de la scoala pe cei ai caprei).

La multi ani, plini de bucurii si fericire!

Cine a zis: "Stiu ca nu stiu nimic", a avut mare dreptate. Trebuie musai sa incerc si eu metoda asta de rotisat puii, mai ales ca suntem fani pui la rotisor si la mine in sat ... nu-s nici "moluri" nici "supermacheturi" cu rotisoare.

Eu inca stau in asteptare .... :D Stiu ca si Adriana a facut tot feluri de branzeturi. Astept sa-si gaseasca un pic de timp, caci m-ar interesa procesul pornind de la faza de lapte. Prima mea incercare a constat in filarea casului proaspat de vaca si am folosit cuptorul cu microunde.Nu au fost probleme. In momentul in care voi primi de la tara (de-a moaca ) cas proaspat voi recidiva cu siguranta si in directia asta chiar daca obtin alceva. Sa zicem mozartella deoarece e simplu, rapid si vorba lui Spirache Necsulescu din Titanic vals : "Gratis, mama-soacra!" La a doua incercare am folosit cheagul lichid si acidul citric. Ulterior am citit ca se poate folosi "1/2 vasetto di yogurt" Cati mililitri ar putea avea un vasetto autorul stie ... Stimate prieten virtual, imi cer miii de scuze ca nu am aparut la timp cu tehnicile cunoscute /promise dar am avut o saptamana cumplita(un eveniment nedorit in familie, inspectii tematice la scoala, o inspectie speciala de gradul I care, desi nu a fost inspectia mea, m-a tinut la scoala zi lumina, maine am un cerc pedagogic in scoala, ca, deh, de ce sa imi tihneasca si mie sambata). Acum am venit spasita sa declar ce si cum cu branza asta "motzartella" .. da tzeara... Sa o luam de patrushopt incoace. 1. Alegerea cheagului: cheagul natural, respectiv stomacul provenit de la mielul de lapte, sacrificat special pentru asa ceva, se gaseste la piata/ la ciobani. Trebuie sa fie asa: bine uscat, sa nu aiba nici o fisura/intepatura/rosatura pentru ca se rasufla continutul si nu mai are nici un fel de valoare.Am inteles ca exista si cheaguri din acestea, provenite de la viteii de lapte, dar in village-ul meu nu se gasesc asa ca nu stiu cum se face. Nu ma bag unde nu cunosc si ce nu se stie nu omoara. 2. Prepararea cheagului: Continutul stomacului uscat(o pasta destul de urat mirositoare, a branza imputita (scuzati exprimarea, dar alta comparatie nu am gasit pentru a fi cat mai convingatoare)) se dizolva cu grija si devotiune in zer caldut( atentie, zerul trebuie sa fie de la branza zburata/scoapta/dulce sau cum s-o mai chema si NU de la branza inchegata). Cheagul se dizolva in mana pentru a se putea omogeniza cu zerul. Daca respectivul cheag este mai mare avem nevoie de aproximativ 2 litri de zer, daca e mai mic ajung 1+1/2 litri. Cum spuneam se dizolva foarte bine cheagul, apoi se pune lichidul obtinut in recipiente de plastic, de preferat pet-uri de 1/2 litri (impiedicam deprecierea lichidului daca tot dechidem / inchidem capacul urmare utilizarii frecvente a lichidului de inchegare). Cand il punem in pet-uri il strecuram OBLIGATORIU printr-un tifon dublu, deoarece cheagul poate contine fire din blana mielului/oii. (Ca la ciocolata de post care poate contine urme de alune, arahide, lapte praf....) 3. Prepararea casului de casa (cu pretentie de mozzarella): O sa ofer cantitatea pe care o stiu eu. La 8 litri de lapte de vaca (musai caldut) eu pun 3 linguri din lichidul obtinut. Prima data este de incercare, pentru ca lichidul poate fi mai concentrat sau mai putin concentrat. In cazul in care laptele nu da semne ca are de gand sa se transforme in branza, mai adaug 1 lingura de lichid. Inchegare = coagulare. Ajutam putin laptele, il mai agitam pentru a se inchega mai repede. De obicei se aduna singur spre mijlocul vasului. Il pun intr-un tifon dublu sau intr-o bucata de material de perdea - nylon (e mai rezistenta la greutate) si il strecor in voie, fara sa-l presez/constrang. Daca laptele e proaspat muls, nu mai trebuie incalzit. Daca scartie/scrashneste la mestecat si are textura de gumilastic, mai reduucem din cheag. NOTA: Sfatuiesc persoanele care stiu matematica sa efectueze operatiile necesare pentru aflarea cantitatii de cheag necesare unei cantitati mai mari sau mai mici de lapte. La mine matematica s-a oprit la clasa a VIII-a, in restul mi-am masurat puterile cu cuvintele..... 4. Prepararea branzei telemea (de vaca): Dupa ce casul s-a uscat foarte bine si nu mai are deloc zer, il tai felii destul de groase. Trec feliile prin sare mare/grunjoasa/neiodata/de muraturi si las asa 24 de ore, pentru ca branza sa isi traga cata sare are nevoie. Bucatile de branza sarate le asez fie intr-un bidon de plastic (de la masline) fie in borcane mari de sticla (de 15 kile, de exemplu)si torn saramura peste, pana acopar branza, pun o greutate deasupra, leg bine recipinetul, astept sa se faca telemea (nu am pus seama cat a trebuit sa astept, pentru ca pana anul asta nu mi-a lipsit niciodata telemeaua din casa, dar nici vacuta din grajd: anul asta am schimbat pe capre si ma apuc de facut feta de casa). 5. Prepararea saramurii: Folosesc acelasi tip de zer ca cel folosit la prepararea cheagului, respectiv zerul de la branza dulce/zburata, pe care il fierb cu sare mare. Nu mai stiu cantitatea de sare. Stiu doar ca saramura este perfecta/destul de saramura cand pluteste oul de gaina pe suprafata saramurii (asta este testerul meu). Pun oul pe apa, daca se duce la fund inseamna ca mai trebuie sare, daca pluteste inseamna ca este gata saramura. Lichidul acesta se toarna peste branza sarata atunci cand este racit. Branza nu isi trage decat sarea de care are nevoie. Metodele de desarare ale branzei le prezit la cerere. Va garantez ca merge tare bine la pizza romaneasca, la cartofii prajiti, tochitura moldoveneasca si mai garantez ca bati copiii si fugi cu mancarea. P.S. Imi doresc si eu ca branza inghegata prospat sa o pot conserva ca pe mozzarella, dupa ce cerceteaza conu Paparotti p.t-ul (procedeul tehnologic)de conservare. Dupa umila mea parere mozzarella aia de costa multisor in magazine e leit branza mea(in primele 2-3 ore de viata). P.S. 2: am lipsit eu , dar mi-am scos parleala. Adica am scris tot ce stiam, ca la examene. P.S. 3: cam pe saptamana viitoare cumpar cheag (tata, nu eu), il fabricam (impreuna cu familia), mulgem caprita (tata), facem branza (care apuca). Abia atunci pot face poze.

Lapona Enigel (m-ai uns la suflet), Cec, Bonicelli, Giorgiana, Eataly, Luminis, CosminaN, Taylor, Catigrec2, Raluca Elena, va multumesc mult pentru urarile si vorbele frumoase. Mi-au m,angaiat sufletul dupa o saptamana cumplita cu evenimente nefericite, inspectii de tot felul... si inca nu e gata saptamana. Si maine muncesc,ca asa e la scoala.

Lissa, La multi ani! Sa fii fericita si implinita alaturi de cei dragi.

La multi ani, tuturor celor care poarta numele Sfantului Gheorghe.

Ma alatur si eu intarziatilor cu un sincer La multi ani!