Carmella

După Unorthodox mi s-a recomandat Familia Shtisel, care m-a prins și pe care l-am văzut pînă la final, deși am simțit un crescendo de indignare la adresa acestor comunități de evrei ultraortodoxi. Mai pe scurt, după cum arată serialul, își bagă picioarele în tot norocul pe care viața li-l poate arăta: ai un talent? Fute-l! Iubești și ești iubit sincer? Dă-o dracului de dragoste, tu trebuie să suferi. Cîștigi niște bani? Aruncă-i pe prima chestie cretină care-ți iese în cale. Ai un lucru frumos primit gratis? Aruncă-l și poartă-ți vechiturile. Care încearcă acolo să se poarte ca un om normal, imediat e băgat cu capul la fund. Îmi venea să scot personajele din televizor și să le trag niște șuturi.

Aici e de cosmetice, nu de materiale, dar voiam să mă laud și să laud un produs, ceara de epilat. După mai bine de 20 de ani m-am epilat din nou singură, cu ceară. Aparat nu mai am de mult, nu mi-a plăcut niciodată cum epilează aparatul, e adevărat că nici n-am încercat nimic nou în ultimii 11 ani, probabil au apărut tehnici mai bune, dar eu preferam să mă duc la cosmetică, pentru că era mult mai comod. Ceara folosită e cea din cutie de tablă cu etichetă galbenă de mai jos, Depilet. M-am cam chinuit, că nu am luat decît 2 cutii pe care le topeam alternativ, dar m-am descurcat foarte bine. Uraaa! Mi-am promis totuși că după ce se termină pandemia nu o să-mi mai fac singură nimic, nici manichiură, pedichiură, vopsit, m-am săturat deja să fiu așa independentă, vreau să stau, să-mi facă alții ce am nevoie Ceara e ca o miere de albine, foarte lipicioasă, scrie pe ea să nu se amestece nici la topire, nici la răcire, așa e, că se face ca o miere zaharisită dacă o amesteci și e mai greu de manevrat, trebuie s-o topești din nou și-și revine.

din vremurile cînd așa ceva nu lipsea de la petreceri le-am găsit pe un cd de anii 80 unul după altul

După pizza cu un kil de cașcaval și o supă de roșii cu găluște de cașcaval, azi am făcut o tură de bulete de cașcaval și așa am dat gata calupul de vreo 2 kg de cașcaval care expirase din 30 martie. Am avut 400 g cașcaval, l-am dat pe răzuitoarea mică a robotului, 2 ouă, 4 linguri de făină și mai puțin de o jumătate de linguriță de praf de copt. Le-am dat prin pesmet și le-am prăjit în baie de ulei. După ce am mîncat-o pe prima am zis că le fac și un sos din ceva suc de roșii sau din smîntînă, dar a trebuit să amîn puțin momentul, că am avut puțină treabă și cînd am terminat nu am mai avut de ce să fac, că mai rămăseseră doar cîteva. Așa de galbene au ieșit, că am avut ouă ff galbene.

Da, pozată Am folosit fix jumătate din cantități, cu excepția făinii, din care am mai adăugat o lingură în plus. Aluatul iese moale-moale, îl întinzi cu degetele în tava unsă cu unt și tapetată cu făină. Nu folosesc hîrtie de copt la prăjitura asta, aburește blatul, după părerea mea. Am făcut într-o tăviță mică.

Prăjitură d-aia cu gem, nuci și bezea, nu știu dacă are un nume dedicat. Cu ani în urmă știam rețeta pe de rost, că era singura pe care o făceam, dar azi mi-a fost greu să mi-o aduc aminte, așa că am căutat-o prin calculator și am găsit niște cantități pe care probabil tot din amintire le-am scris cîndva, pentru că blatul mi-a ieșit foarte aerat, deși am pus puțin mai multă făină decît scrisesem acolo. Oricum, a ieșit fantastic de bună. Am făcut la jumătate cantitățile de frică să nu mănînc toată tava am pus și un ceai alături de nalbă alături, are o aromă foarte fină și s-au potrivit bine

Salată de macrou afumat cu cartofi, ceapă verde, capere, mărar, pătrunjel verde, dar și oregano uscat și piper. Dressingul l-am făcut cu ulei de măsline, lămîie, oțet balsamic și alb și negru, un strop de sos Worchestershire, o lingură de muștar.

Nu ai priceput nimic din final, sau în general din film? Eu nu am putut să pierd nicio secundă din film, pentru că mi s-a părut apoi că ”nu se leagă”. La prima scenă mai sîngeroasă am vrut să sar, dar după 2 minute m-am întors să văd ce se întîmplase, că nu se mai lega. Cred că finalul te lasă să gîndești singur ce vrei, dar filmul are ”mesaje” pe tot parcursul lui. Chiar și numai mesajul că ăia de sus își bat joc de resurse apoi se cacă în capul ălora de mai jos, și tot e suficient, e un subiect pe care nu l-a abordat multă lume pînă acum. Dar sînt multe alte lucruri pe care a vrut să le spună autorul...

Ce gîndeau feministele - “Feminists: what were they thinking?” - un documentar bun de văzut, fie că ești femeie sau bărbat, fie că ești feminist/ă sau nu. Dintr-o descriere a lor: Filmul studiază imagini din anii ’70 ale protagonistelor revoluției feministe, explorându-le viețile și nevoia constantă de schimbare. Filmul oferă interviuri sincere și convingătoare cu femei precum Jane Fonda, Gloria Steinem, Lily Tomlin și Judy Chicago care abordează subiecte precum identitate, avort, rasă, copilărie și maternitate.

Unorthodox - miniserie pe Netflix, un serial scurt sau un film mai lung, foarte mișto. Și niște info interesante despre comunitatea respectivă. https://www.hotnews.ro/stiri-film-23799050-evreii-ultraortodocsi-din-filmul-unorthodox-netflix-sunt-romania.htm?fbclid=IwAR0yYMepN2dSDQwsDFn7b4rEYZyc4d5OV5l0985_EuEftkGC3Z7BklPLwZs http://www.informatia-zilei.ro/sm/evrei-hasidici-din-new-york-in-vizita-la-sinagoga-din-satu-mare/?fbclid=IwAR1NTPzAgkL8imnEiyvMOSPKSQOofvVA0yIvwOiYHTZiQrQmUk7OP3-62q4 În același ton am văzut și filmul One of us - un documentar.

Dacă aveți nevoie sau știți pe cineva care are nevoie de suport psihologic în contextul pandemiei, indiferent de unde este din lume, există psihologi voluntari care și-au oferit ajutorul. Bine-nțeles că suportul este oferit gratuit. Listele cu datele lor de contact și intervalele de timp în care sînt disponibili le găsiți aici: https://alegericpr.ro/index.php/registre-2

Mă scuzați, dar ați luat-o razna eu nu fac psihoterapie cu voi pe un forum culinar, ci doar vorbesc, ca oricare altul, despre niște principii. Eu nu te evaluez ca profesoară, Lapona, oricît de multe date mi-ai da pe un forum despre asta, pentru că nu-mi permit, și așa ceva nu se face. Bine-nțeles că nu e de ignorat meseria pe care o am, dar hai să ne tratăm toți ca oameni cu păreri proprii, nu sîntem pe un forum medical unde să-mi faceți evaluare cu steluțe la cît de bune consultații am dat sau nu. Un psiholog nu e o mașinărie în care bagi date și le scoți într-o aceeași formă la toți, fiecare are o personalitate care se manifestă și în profesia lui. Cum ”se face” și ce tipuri de terapii se aplică în unele locuri nu sînt relevante nici pentru locul respectiv, nu doar că nu-s relevante pentru toată lumea și toți oamenii. Tocmai asta e psihologia actului psihologic, nu teoria, pe care o găsesc toți în cărți. Așa că mai scutiți-mă de aprecieri personale care nu fac decît să îmi arate că nu vă interesează ideea, ci persoana și orice motiv e bun să vă arătați simpatia pe care mi-o purtați (nu ). Dacă vreți să vorbim, vorbim, dacă vreți să mă ignorați, ignorați-mă. Dacă vreți să-mi faceți o evaluare mergeți la subiectul unde mi-am pus ”promovarea”, scrieți ”NU RECOMAND” și justificați. De obicei din asemenea comentarii am avut cele mai multe solicitări de colaborare, pentru că și ele spun multe despre personalitatea terapeutului, care, de altfel, este factorul cel mai important într-o terapie. Unii au nevoie de minciuni împachetate frumos, alții de bețișoare parfumate în cabinet, alții, indiferent de vîrstă și educație, au nevoie de un terapeut bine intenționat și suficient de inteligent care să nu-i insulte inteligența clientului cînd discută despre lucruri cruciale în viață. Atitudinea mea din postările de mai sus se traduce în cabinet în ascultare și înțelegerea sentimentelor celor care vin acolo, nu se traduce în ”îi spun că moare, îi spun să nu se victimizeze, îi spun să nu-și plîngă de milă”, așa cum le-ați tradus voi, asta așa, ca idee despre ce înseamnă principiul și ce înseamnă tehnica în terapie. Mulțumesc celor care au înțeles dincolo de ”șocul” unor cuvinte!

Chiar dacă sînt excepții, mie îmi plac știrile astea https://www.mediafax.ro/social/covid-2019-secretul-vindecarii-miraculoase-a-unei-paciente-de-99-de-ani-dupa-ce-a-fost-in-stadiu-terminal-19048545

Pizza mea anuală sau, în cel mai bun caz, bianuală. Pentru că nu îmi place să fac aluat, ce să fac... Azi am încercat cu un aluat cu mult ulei de măsline, a ieșit bun. Am pus pe ea o grămadă de cașcaval care expirase, cică, pe 30 martie, dar care era foarte bun încă, nefiind desfăcut pachetul. (Din restul calupului fac mîine supă de roșii cu găluște de cașcaval). Am mai pus niște mușchi file care se "trecuse" puțin, dar i-am tăiat marginile, am tăiat cubulețe și le-am rumenit în puțin ulei de măsline, apoi am pus 2 cepe tăiate peștișori, apoi am pus oregano, fulgi de cili, piper, la final de tot o stropitură de oțet balsamic care s-a caramelizat puțin. Am văzut azi un video cu Jamie Oliver care mi-a inspirat pizza asta. Deci blat, uns cu ulei de măsline, uns cu sos de pizza, felii groase de cașcaval de la un cap la altul, amestecul de mușchi file cu ceapă, cîteva cuburi de roșii din conservă, iar puțin ulei, piper, oregano și busuioc și la cuptor. Am mai făcut o tavă cu anchois și ton, capere, ceapă verde, fără poză deocamdată.

Superb! ??

Hai că manipulezi discuția, nu am nici eu dispoziția necesară să mă bag în discuții de genul ăsta. Ori vorbim, ori nu mai vorbim, dar nu ne facem unul că vorbește și altul că înțelege ce vrea el, că știu că nu-i așa.

Nici eu nu-s deloc religioasă, tocmai de-aia mi se pare că trebuie să avem o mare bucurie în a trăi acum, în faptul că avem o viață în urmă și avem ziua de azi. Mîine e doar o posibilitate și un bonus. Ea nu știe că va muri cîndva? Dacă te-ar întreba dacă poate să moară, i-ai spune că nu? Crezi că trebuie s-o liniștești dacă ea îți spune că i-e frică de moarte spunîndu-i că NU va muri? Adică ai minți-o crezînd că va fi mai bine pentru ea, de milă? Sau pentru că nu suporți tu o discuție cu ea pe tema asta, pentru că îți creează disconfort? De aceea ziceam și că psihologii refuză cazurile de doliu sau de bolnavi incurabili, le este frică să poarte o discuție pe această temă, li se pare că trebuie musai să imprime optimism și speranță într-un act de consiliere, și cum ai putea să fii optimist cu un om care știe că mîine moare, sau cu un om care a pierdut pe cineva drag? De aici și idioțeniile de exprimări de genul ”totul are un sens”, ”acum e un înger care te veghează” etc., lucruri care nu numai că nu ajută, dar îl fac pe cel în cauză să vadă ce neînțeles e. Aia nu e atitudine rațională, e doar o prostie pe care a spus-o, pentru că nu toți psihologii sînt și inteligenți sau au bun simț

Ăsta e cel mai bun exemplu că nu alegem noi cînd murim, nici cei din jur, oricît de milă le e de noi, sigur știm doar că o să murim cîndva. De la o vîrstă încolo e normal să fim pregătiți să ne îmbolnăvim de mai multe boli, să nu mai funcționăm cum trebuie și să înțelegem că încet-încet ne îndreptăm spre moarte, că dacă facem oricare boală peste care la tinerețe treceam, că lupta organismul, e posibil ca acum să nu ne mai ajute și la un moment dat să murim. După 70 de ani, oricînd. După 80 e și mai probabil că se va întîmpla. După 90 deja ai învins statisticile. În epoca asta noi vrem să ni se rezolve tot, părinții noștri vor ca odată ajunși la spital să fie musai salvați, o dată, de 2 ori, de 1000 de ori. Lumea e uimită că în spitale se mai și moare. Că și acasă se moare. Moartea era ceva natural și privit cu împăcare după o anumită vîrstă, acum e o tragedie inimaginabilă. Nimeni nu mai trăiește normal, de frica morții. Bătrînii se victimizează și ei că or să moară, de parcă a scăpat vreunul viu de aici, și numai ei sînt mai năpăstuiți, sau tu ai vreo vină că te-ai născut după ei și o să mai rămîi o vreme pe aici. De fapt tu poți să mori înaintea lor. Nu vorbesc de tristețea și de jalea pe care-o simțim toți cînd ne moare cineva apropiat sau mai îndepărtat, nici măcar n-am amintit de subiectul ăsta, vorbeam de ”plîns de milă”, care e altceva și față de plîns și față de milă. Plînsul de milă e o anticipare a unei situații prea puțin probabile, pierdere de timp adică, iar acum coronavirusul ăsta e mai mult improbabil că-l vor face și vor și muri de el, decît că nu-l vor face și, deci, nu vor muri de el. Mie îmi pare rău doar că era un an bun în care puteam să mă plimb acum cu mama sau socrii pe unde ne trecea prin cap, că ne puteam bucura de stat împreună, petrecut, vorbit, dar nu-i plîng că vai!, dacă se îmbolnăvesc or să moară sigur. Tocmai de-aia în loc să jelesc deja, îi ținem sechestrați în case și le facem noi toate cele care trebuiesc făcute, ne distrăm și rîdem la telefon /video / de la balcon etc. în ideea că va trece și o să mai facem lucruri plăcute. Tata nu mai e de 5 ani, acumulase boli în ultimii ani, se trata, se îngrijea cît putea, vorbeam despre moarte și ce o să facem cînd va fi să fie, inclusiv despre alegerile pe care să le facem pentru el dacă nu va mai fi în stare el să le facă, dar planuri și acțiuni a făcut pînă cu cîteva zile înainte de a muri. Haideți să trăim fiecare zi așa cum e ea, că vine ea și ultima, fără să ne întrebe. Apropo de atitudine și atît, că de acolo am plecat cu discuția.

Ca nu e normal sa le plangem de mila????? WTF? Si tu esti medic????? Cand ai muncit toata viata sa ridici o tara, pentru ca tarile le-au "ridicat" ei, pentru ca traim asa cum traim datorita lor, cand ai trecut prin tot ce ai trecut sa ajungi la 70 de ani, sa traiesti linistit la pensie te gandesti ca poate ai macar dreptul sa ti se puna un furtun cu oxigen pe nas! Poate nu meriti sa mori pe un scaun asfixiat, sa vrei sa respiri si sa nu poti...Poate meriti sa fi ingropat normal, crestineste inainte de a sta vreo 2 saptamani prin vreun camion frigorific sau patinuar si familia sa te caute disperata. Daca, Doamne fereste, parintii sau bunicii tai ar lua virusul suna-i si spunele sa stea linistiti ca oricum trebuiau sa moara si apoi vi sa ne povestesti. Sau povesteste-i prietenului meu caruia i-au murit ambii parinti la 3 zile diferenta sa nu le mai planga atata de mila..asta e! In fine, sanatate! Vezi, despre asta vorbeam. Faptul că tu adopți atitudinea disperării nu te face un cetățean mai bun și nici nu vei face pe nimeni nemuritor. Nu sînt medic, sînt psiholog și lucrez mult cu toți cei pe care nu îi dorește nimeni, bolnavii incurabili, cei care au pierdut pe cineva drag. Și da, unora le spun că vor muri, inclusiv părinților și socrilor mei, inclusiv copilului meu. Nu e nimic crud în chestia asta, ci e singurul adevăr pe care ne bazăm.

Atitudinea în fața bolii e foarte importantă întotdeauna, se vede și în cele spuse de bătrînul vindecat. Să gîndim rațional e, de asemenea, important, dar asta se raportează și la cine ne credem noi, la a ne vedea lungul nasului, cum se spune. Mă uit la ce postează prietenii pe FB și unii deja și-au făcut groapa, și-au pus mîinile pe piept și așteaptă să ia virusul și să moară, că ei ”sigur n-or să treacă de asta”, deși nu au decît vreo 50 de ani, în medie, unii poate au boli, dar asta doar pentru că-și bat joc de viața și sănătatea lor bînd, fumînd și/sau drogîndu-se. Cumva prin atitudinea asta de victimă atrag din partea celorlalți atenție și compasiune, deși ei acum stau acasă cu masca pe față, beau, mănîncă, fumează și se droghează în continuare, deci ”șanse” să ia astfel virusul nu există, comparativ cu pericolul în care se află cadrele medicale de exemplu. Ăștia mă obosesc cel mai tare, nu înțeleg nici că n-au nici pe dracu acum, dar nici că nu avem motive să le acordăm mai multă atenție dacă chiar ar face boala, cu toții fiind acum în aceeași oală, unii, însă, avînd ceva mai multe resurse de raționament corect și neplîngîndu-ne de milă atunci cînd chiar nu avem de ce. Asta e viața, în general. Nici celor mai în vîrstă nu cred că e normal să le plîngem de milă deja, e adevărat că-s vulnerabili în fața bolii, dar nu înseamnă că trebuie să ne gîndim că moartea de boală nu e ceva natural, de asemenea. Poate sună sadic și neînțelegător, dar trebuie să conștientizăm, acum mai mult ca oricînd, că sîntem niște fire de nisip în lumea asta și că moartea are și ea locul și rolul ei, fiind cît se poate de universală.

Dacă majoritatea celor decedați sînt din rîndul celor din grupele de risc, nu înseamnă că toți cei din această categorie mor dacă fac boala. Mai ales dacă sînt tineri. Contează și felul în care li se acordă asistență medicală. Iar riscul e și la obezitate, fumători, HTA. Poate te-ai referit la faptul că sînt victime în sensul că fac boala și nu rămîn asimptomatici, tocmai pe fondul imunității scăzute, dar nu înseamnă că dacă ai o boală și faci și Covidu gata, mori sigur.

Cred că în momentul ăsta și critica la adresa medicilor și ridicarea lor în slăvi în totalitate sînt la fel de nepotrivite. Eu sînt undeva la mijloc cu părerile: sînt conștientă că depindem de ajutorul lor în următoarele luni, ani, de fapt mereu. Unii sînt eroi și cu bani și fără. Mama a fost asistentă toată viața și am văzut și medici care nu primeau o bomboană și fumau Carpați, și doctori care deschideau plicul de față cu pacientul și dacă nu conținea cît trebuia, era dat afară în momentul ăla. Salariile medicilor și asistentelor s-au mărit foarte mult de 2 ani încoace, cel puțin. Salariile s-au mărit pentru a-și face munca de medici și asistente. Dacă în perioada ante-criză a fost bun salariul și doar cîțiva au mai cerut și verificarea materialelor (dezinfectanții, de exemplu), dotările materiale, felul în care se administrează și se igienizează spitalele, în care se face aprovizionarea cu medicamente etc., respectul pentru medici și restul personalului din spitale, confortul pacienților, actul medical în sine, atunci să conchidem că li s-a părut totul ok tuturor, nu? Cei care au vorbit și s-au zbătut au ieșit din sistem, cu prețul pierderii unui salariu care se apropia sau depășea și 10000 de Euro. Medicul șef de secție al secției de psihiatrie din spitalul Constanța a demisionat de 2 ori, a doua oară definitiv astă vară, în urma lipsei de susținere din partea ministerului pentru absolut orice se solicita. Doamna Pintea, adică, șpăgara numărul 1, care acum, în prag de epidemie în România, încă lua șpagă ca să se facă că achiziționează ceva. Detalii aici: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/in-semn-de-protest-fata-de-ororile-din-sanatate-diana-carjaliu-a-renuntat-la-conducerea-sectiei-de-psihiatrie-din-constanta-697190.html sau aici: https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/fosta-sefa-a-sectiei-de-psihiatrie-din-constanta-dr-diana-carjaliu-despre-sapoca-si-ipocrizie-ii-transmit-doamnei-ministru-ca-personalul-din-psihiatrie-698420.html și de la prima demisie aici: https://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/crudul-adevar-din-postarea-medicului-diana-cirjaliu-meliu-medic-sef-al-sectiei-de-psihiatrie-din-cadrul-spitalului-judetean-de-urgenta-constanta-648015.html Asta după ce a făcut enorm de multe demersuri pentru renovarea secției și alte lucruri care nu se făceau, deși bani existau! Revenind, deci, nu salariile le lipsesc, ci ieșirea din confortul salariului. Cît a fost călduț, s-au complăcut, cei mai mulți dintre ei. Muncă așa-și-așa, risc minim, puțini medici și asistente au renunțat la a primi ce li se oferea ca șpagă, unii chiar au continuat să ceară de la obraz. Sistemul e de vină, nu ei, conștientizez asta, dar forța schimbării era ȘI la ei atunci, nu acum. De fiecare dată cînd apărea unul care spunea, ei îl trăgeau în jos. Acum e greu, riscul e mare, dar pentru riscuri de genul ăsta ei primeau sporuri din toți anii din urmă. Te faci doctor de infecțioase, știi că trebuie să te protejezi. Știi că trebuie să ai materiale, multe, suficiente. Am avut o rezervă de 2 luni înainte de a apărea primul caz de corona în România, atunci nu știau că vor avea nevoie de materialele astea? Erau ”pregătiți” ca de fiecare dată cînd e o criză în România, ca și la Colectiv, apar și afirmă ”avem de toate!”. N-aveau! Numai că sperau să fie ca înainte, să scăpăm cumva, să moară cîțiva și să revină la normal totul. Cînd pot muri și ei cum au murit ai noștri prin spitale așteptînd un medicament sau o operație, s-au trezit brusc și e absolut normal că nu vor să-și asume un asemenea risc. Numai că și ce simte toată lumea la adresa lor e foarte normal. Pe de o parte recunoștință că stau acolo, în linia I, pe de alta furie că în fața unei provocări reale dau înapoi și că nici acum nu spun ce trebuie să spună, ci tot pe departe o iau, să nu-l supere pe șefu'.

N-am prea făcut sport nici singură, că am avut și încă am un junghi intercostal care abia mă lasă să respir, dar mă bucur și mă laud că am mai slăbit 1 kil și mi-a scăzut burta, drept pentru care mi-am mai făcut niște poze bine, cu 10 ani în urmă aș fi ascuns pozele astea să nu le vadă nimeni, dar acum mi se pare că chiar am o mare realizare că nu mai am burta aia mai ales în partea de jos, unde din cauză de 2 operații n-aș mai fi crezut că voi scăpa de ea vreodată. Încă mai e de dat jos... Diseară trec din nou la saltea, la ce-oi putea să fac

Am văzut Platforma. Genial!

Și eu salată boeuf, dar n-am făcut poză decît în faza intermediară am zis că fac puțină și repede, dar mi-a ieșit multă și mi-a luat mult timp, doar că am făcut 2 mîncăruri deodată, salata și o plăcintă cu carne. Ba chiar 3, dacă iau în calcul și niște sărățele făcute cu aluatul rămas de la plăcintă pe care am pus parmezan.